Capitoulu 6

           
   Însfârşit venise şi balul de Halloween mult aşteptat. În ciuda a cea ce mi-am imaginat, cum că am avea muzică simfonică şi fete îmbrăcate în rochii de epocă, era un bal normal. Festivitatea se ținea într-o sală mare de ceremonii adaptată cât de cât stilului modern. Lumina era difuză și înțesată cu lasere de club. În difuzoare bubuia muzica house și  sala era plină ochi cu adolescenți dansând, bând, fumând și distrându-se. Majoritatea fetelor de vârsta mea flirtau cu băieţii mai mari. Din cea ce îmi pot da seama până acum, am o bănuială cum că băile vor fi arhipline în seara asta.
Mie personal nu prea îmi plăcea muzica dar am început şi eu să dansez când m-a invitat un tip simpatic.  Avea ochii negri precum tăciunele iar pielea îi era ciocolatie. Sincer, părea de treabă dar nu prea aveam chef de el. Am dansat pe două melodii pe care oricum aș fi dansat și singură apoi m-am hotărât să-i scap din gheare.
   M-am dus să-mi iau ceva de băut şi am zărit-o pe Kathrine. Am salutat-o iar ea mi-a zâmbit sfios. Era costumată într-o sirenă şi arăta exact ca Ariel, păr roşu şi tot tacâmul. Sinceră să fiu, arăta bine însă nu mi se părea că i se potrivește prea mult.
   - Te distrezi? m-a întrebat ea. Bănuiam că încearcă să scape de timiditate în seara asta însă tot fata tăcută și roșie în obraji pe care am cunoscut-o va rămâne.
   - Sincer? Se putea şi mai bine, dar cred că da...Ai de gând să stai până târziu? Am întrebat-o.
- Nu sunt sigură...Să nu mai spui nimănui , dar eu nu prea le am cu petrecerile, e prima dată când merg la una.
De parcă nu era evident. M-am gândit eu.
   - Nu ai fost nici măcar la balul bobocilor?
Fata și-a coborât privirea și a lăsat să iasă în evidență doar pomeții care acum arătau mai roșii decât căpșunele. Înainte să apuce să-mi răspundă din spatele ei a apărut Lilyth şi mi-a întins un pahar de whiskey.
   - Hei Shynth! Doar nu ai de gând să bei sucuri toată noaptea, nu?
În mână aveam paharul meu cu suc de piersici şi paharul de whiskey pe care mi l-a dat Lil. Abia acum o observam cu adevărat. Era toată roşie la faţă iar ochii ei mijiţi sclipeau de alcool. Era cât se poate de beată şi avea nevoie să se întindă cât mai repede cu putință.
   - Hai bea! mă îndemna ea. Ai nevoie să te dsitrezi! Uuuuu! Ne-a asurzit țipătul ei distrat.
Şi-a ridicat paharul deasupra capului şi a început să îl zgâlţâie. Spre norocul ei, își ținuse paharul la o câtuși de mică distanță de cap astfel încât l-a vărsat doar pe podea și și-a murdărit  rochia pe alocuri.
   - Văd că tu te distrezi de minune. Am început noi să râdem.
 Din apropiere s-au auzit câteva murmure şi chicote îndesate. Erau tipa fiţoasă şi prietenele ei care ne priveau pe toate cu venin în ochi. Mi-au dat o stare de nervozitate care mi-a alungat tot cheful de distracție și am devenit puțin ostilă.
   - Kathrine, du-o în camera ei. I-am ordonat eu dezamăgită.
În momentul acela tipa fițoasă și batalionul de umplutură s-au apropiat de noi.
   - Dar.. A încercat prietena mea să rostească dar i s-au tăiat toate vorbele atunci când a văzut privirea mea mustrătoare.
   - Plecați, Kathrine? A întrebat vipera. Speram ca prietenele mele să apuce să plece înainte ca ea să ajungă la noi. Kathrine nu făcea altceva decât să o privească fără să îi poată da un răspuns. Era evident că fata din fața ei o intimida.
   -Păi ar cam fi și cazul. Se pare că nu poți să te distrezi având vipere prin preajmă. Am luat eu cuvântul.
Privirea ei era dezgustată. Te simți? Ai senzația că ele fug de tine? A încercat să mă înțepe.
   - Nu. Ele fug cu mine. Căutăm un loc unde să vomităm după ce ti-am văzut fața! Am rostit postându-ma ceva mai în față în chip de amenințare.
   La replica mea prietenele ei au afișat niște falsă mirare care a enervat-o probabil mai rău decât mine, dar chiar și dacă nu era așa oricum îsi vărsa toată furia asupra mea.
   - Păi să ști că n-ai să găsești, băile sunt ocupate de oameni care te-au văzut pe tine prima.
   - Nu ai spus tu și data trecută că ești aici dinaintea mea? I-am reamintit eu.
Nu mai avea mult până să cedeze deși se străduia să nu o arate. Încercând să se impună a făcut un pas în față. Taci din gură că uite acum te iau de păr și toți pereții îi bat cu tine! Îți permiți să comentezi?!
- Da, îmi permit. Care e problema? I-am ăspuns dezinvoltă. Ia să te văd.
- Taci am spus! A rostit printre dinți plină de furie.
- Nu vreau! M-am enervat eu. Fă-mă s-ă tac și n-o să mă mai auzi!
În următorul moment a încercat să se răstească la mine dar s-a oprit imediat ce am prins-o de mâini. Înainte să îi dau drumu am strâns-o puțin cam tare apoi am sfredelit-o cu privirea până ce am simțit că s-a oprit din clocotit și va fi docilă în fața mea. Și întradevăr a fost. Dispari din fața mea! I-am spus. În secunda următoare a și dispărut.
   Kathrine a luat-o pe după gât pe prietena sa beată şi s-au făcut și ele dispărute. Aveam senzația că nu i-a plăcut prea mult ideea de a pleca așa de devreme dar până la urmă era spre binele amândurora.  Până să înceapă concursul de talente am încercat să dau de Elenore. Am găsit-o după zece minute într-un colţ vorbind cu un tip arogant despre care aveam impresia că s-ar putea să fie fostul ei prieten. Apoi l-am zărit pe Andrew și m-am îndreptat spre el simulând niște politețe. Sper că nu ai emoţii, nu? I-am spus făcându-i cu ochiul.
   - Dispari! Îmi faci greață cu fața aia! Nu avem ce discuta decât acolo, a împuns aerul cu degetul şi mi-a arătat scena.
   A plecat iar eu am rămas indignată uitându-mă urât după el. Faţa mi s-a schiminosit într-o expresie urâcioasă şi eram mai hotărîtă ca niciodată să-i vin de hac! M-am aşezat la  masa la care se aflau doi ditre prietenii mei. Victor și Ryan. Ryan era un băiat înalt, blond, cu ochii căprui și trăsături fine în timp ce Victor dădea mai mult spre aspectul unui vampir.  Pe Ryan îl cunoscusem de curând la clubul de muzică. S-a înscris în urmă cu o săptămână și era cel care dădea mereu tonul distracției când pleca profesorul din clasă. Prietenul meu cel blond îi povestea celuilalt băiat despre una dintre aventurile sale de o noapte cu o fată din școală. Sincer nu prea mă interesa subiectul. Vorbea mereu doar despre noile sale cuceriri. Ce-i drept era arătos. Am stat și l-am lăsat să-și continue povestea în timp ce luam câteva înghițituri de suc. Asta până să apară şi doamna Clarison.
   - Ai face bine să te pregăteşti, tu ai să intri prima. Unde este Andrew?
   - Tocmai ce l-aţi ratat, doamnă C.
S-a uitat la mine cu expresie mustrătoare. În mod evident nu i-a plăcut abrevierea. M-a luat de mână şi m-a dus în spatele scenei, unde aştepta deja şi Andrew. Eu mi-am luat costumul de magician şi am plecat să mă schimb într-o cabină. Când m-am întors, asistentul meu îngâmfat stătea sprijinit de un perete. M-a întrebat ce trebuie să facă iar eu i-am spus că pentru început trebuie doar să se taie la mână şi să-şi lase sângele să picure într-un vas. I-am întins cuţitul şi vasul micuţ. El era total nedumerit şi speriat. Cine ştie ce gânduri i-au trecut acum prin cap. I-am zambit cât de convingător am putut -deşi arătam precum o psihopată- şi l-am asigurat că totul va fi ok. A refuzat la început însă un minut mi-a trebuit să îi reamintesc ce premiu aveam să primim și l-am convins într-o secundă. Când nu se uita am amestecat sângele lui cu cel de animal. M-am dus spre el şi l-am pus să ia o înghiţitură minţindu-l că era doar suc de roşii.  Aveam noroc că înteligența nu era punctul lui forte. Imediat ce a băut show-ul era gata să înceapă. Prezentatoarea a făcut onorurile cum se cuvineiar noi am mai așteptat un moment pentru a nu strica efectul.
Muzica a încetat treptat şi a început o bătaie de tobe alertă. Am înaintat pe scenă şi am continuat eu de unde rămăsese prezentatoarea. Bună seara, elevi ai academiei Sfânta Maria! În seara aceasta asistentul meu - am arătat spre Andrew- şi cu mine vă vom arăta cel mai uluitor act de magie din câte aţi văzut până acum! Am declarat eu.
Luminile s-au stins, scena fiind luminată doar de reflectoarele colorate.
   - Andrew...
A fost semnalul pentru ca el să înceapă ce aveam de făcut. A luat de pe o măsuţă bolul cu sânge şi a început să ungă scena desenând forma unei pentagrame. Dacă ar şti că işi pregăteşte propria moarte...
În centrul pentagramei a desenat numărul patru apoi a desenat două cercuri în jurul pentagramei, toate acestea în timp ce eu recitam o incantaţie în latină. S-a aşezat în mijlocul pentagramei iar eu i-am desenat pe funte numărul patru. Mi-am desenat apoi numărul opt în palma stângă. În continuare am apucat de pe măsuţă mărgelele din angelit şi am început să le învârt deasupra capului formând o spirală ce se unduia perfect în jurul trupului meu zvelt. M-am îndreptat spre pentagramă recitând din ce în ce mai tare incantaţia până ce mărgelele s-au rupt câzând pe podea şi formând un alt cerc acolo unde era pentagrama. Mărgelele nu erau unite de altceva decât de o dâră luminescentă ce uimea publicul. Pentru ei totul părea aşa real... Am aşezat câte o lumânare neagră la fiecare colţ al pentagramei şi am desenat un cerc de sare foarte larg în jurul său.
Asta era! Totul era pregătit. Totul pentru ca Andrew să primească ce merită...Iar gândindu-mă la asta mintea mea a făcut o pauză. Ce era cu asta? De când devenisem aşa rea? De ce făceam asta? După ce mi-am pus aceste întrebări mintea mi s-a întunecat iarăşi şi toate gândurile rezonabile au dispărut din capul meu. M-am aşezat în interiorul cercului de sare cu cartea de incantaţii în braţe şi am continuat să recit. Acipere mortales acet anima fortum   demonen inferni...Acipere mortales acet anima...
   La început nu s-a întâmplat nimic aşa că am început să strig mai intens.
Demonen inferni...Acipere mortales...
Geamurile, paharele şi absolut tot cea ce însemna sticlă a început să se crape. Cioburile au zburat prin aer precum lăcustele creind senzația unei explozii. Şuvoaie roşu închis se prelingeau încetişor de sus în jos pe ce a mai rămas din ferestre. Luminile pâlpâiau sinistru şi toate draperiile s-au aprins în flăcări mistuitoare ce ameninţau să subjuge şi să ia captiv pe oricine se afla în preajma lor. Panica s-a instalat cât ai clipi. Peste tot era plin de oameni care fugeau unde vedeau cu ochii într-o dezorganizare perfectă. Pretutindeni ţipete. Pretutindeni lacrimi de groază. Profesorii încercau să facă o oarecare ordine dar şi ei erau îngroziţi de moarte. Nu au reuşit decât să provoace şi mai multă isterie.
Totuşi parcă nu-mi dădeam seama ce se întâmplă. Parcă eram într-un fel de transă şi nu mă puteam opri, creierul meu percepând întâmplările ca pe ceva normal. Am continuat automat să strig din ce în ce mai tare. Şi mai mult haos. Oamenii au început să leşine inexplicabil. Cu toţii se întrebau ce naiba se întâmplă. Pereţii au început și ei să se crape şi totul a devenit din ce în ce mai instabil. Bucăţi de tencuială s-au desprins din tavan căzând peste cei aflați în preajma lor.  Observam toate acestea şi tot nu mă puteam opri. Atmosfera devenea ridicol de fierbinte şi urletele deveneau din ce în ce mai agonizante. Dintr-o dată au început să se audă râsete. Râsete de-a dreptul terifiante! Pielea mi s-a făcut de găină şi am încremenit pe interior. Dar la suprafaţă continuam ca şi cum cea ce făceam era normal. Râsetele demonice s-au transformat în zgomote distorsionate. Eram practic hipnotizată de ele. Intrasesm în lumea mea şi nu mai puteam înţelege nimic din jur, nu eram conștientă decât că este o nebunie. Acele zgomote atroce s-au intensificat. Când m-am întors spre Andrew acesta stătea pe podea incapabil să se ridice. De parcă o forţă invizibilă îl ţintuia acolo. Se zbătea încontinuu ca și cum voia să scape de cineva iar din nas îi curgea sânge. Pocnete nefaste au început să se audă dinspre el.  Oasele i se sfărâmau.
   Am fost întreruptă din ceaţa aceea când din el a ieşit un os! Un os! El nu înceta să scoată urlete agonizante iar eu, în ciuda căldurii, am îngheţat. Prin hainele rupte ale lui Anrew au început să se vadă bucăţi măcinate de carne ce arătau de parcă tocmai au fost trecute prin tocător. Din capul său s-a auzit un trosnet iar acesta i s-a despicat în două lăsându-i la iveală creierii foarte moi şi scârboşi. Deci până la urmă era totuşi ceva în capul lui...
Hainele au început să-i ardă şi spre surpinderea mea el încă mai urla şi se zbătea. Cum de era oare cu putinţă? Am simţit că-mi vine să leşin. O pată mică şi neagră mi-a apărut în faţa ochilor. M-am uitat împrejur la fel de panicată ca şi ceilalţi şi am început să ameţesc.
   - Ieşirile sunt blocate! a strigat cineva.
În momentul acela credeam că am dezlănţuit iadul pe pământ. Acum totul era în fșăcări. Oamenii încă ţipau şi fugeau. Cei ce se aflau la uşi împingeau cu disperare dar fără niciun rezultat. Foarte mulţi deja începuseră să se roage. Ciudat era însă că aceia care se rugau leşinau imediat. Am simţit cum ceva umed îmi alunecă pe faţă spre buză în jos şi m-am pomenit că imi curge sânge din nas. Ameţeala mea a început să se intensifice şi deja mă clătinam. M-am uitat cu dispereare în jur, plină de agitaţie. Deşi mişcările mele erau foarte rapide totul şe desfăşura cu încetinitorul: oamenii plângând, alergând şi ţipând, focul mistuind totul, camera cutremurându-se, geamurile spărgându-se şi sângerând...
   Pata din faţa ochilor mei a început să crească şi să crească...Până când nu am mai putut vedea nimic. Simţeam că încă mai stau în picioare, cea ce nu puteam să-mi explic. Dar hai să fim serioşi, ce era de explicat? Auzeam totul în jurul meu dar nu puteam face nimic. Mă inundau acele zgomote! Râsetele demonice şi distorsionate, oasele lui Andrew, vâjâitul flăcărilor, oamenii plângând şi rugându-se şi încă ceva...O voce aşa de cunoscută dar de nedesluşit...Era aşa de slabă. Era ca o undă liniştitoare de apă sau ca o adiere de primăvară.  Toată spaima din mine dispăruse şi gheaţa din mine începea să se topească lăsându-mă calmă. Am început să mă relaxez şi încet, încet totul în jur începea să se stingă. Nu mai vedeam nimic şi nu mai simţeam nimic. Nu mai exista nimic, nu şi pentru mine. Vocea aceea plutea ca pe un nor şi suna aşa cristalin! Era numai o şoaptă de neînţeles dar mă liniştea mai mult decât orice. Îmi plăcea. Era un izvor lin într-o agitaţie infectă.  Deodată mintea începea să mi se limpezească şi vedeam numai imagini şi scene. Dar nu le recunoşteam. Era ca şi cum ar fi făcut parte dintr-o altă viaţă. Păreau persoane cunoscute dar nu reuşeam să-mi sau seama cine ereau. Era ca într-un vis. Deodată am auzit nişte clopoţei şi încetul cu încetul mintea mea a început să funcţioneze iarăşi normal. M-am trezit din starea aceea de vid şi am început să mă uit în jur.
    Oameni răniţi, disperaţi, îngroziţi. Terifiați din pricina distrugerilor sau fie plângându prietenii şi oamenii pe care i-au iubit .Toate astea din cauza mea?  În piept am început să simt cum un pumnal îmi străpunge fiecare milimetru de suflet. Greutatea faptelor mă apăsa așa de tare încât mai aveam puțin până să cred că voi deveni una cu pământul. Era din cauza mea! Conştientizarea acestui fapt - aparent minor,se pare, până acum- m-a făcut să vreau să mor şi eu, căci starea de vinovăţie era prea cruntă, mult prea greu de suportat. O stare paralizantă de nelinişte m-a cuprins în timp ce privirle lor erau aţintite spre mine. Simţeam nevoia de protecţie. Simţeam nevoia de ceva după care să mă ascund. Simţeam nevoia de evadare. Deveneam din ce în ce mai agitată cu fiecare secundă ce trecea iar respirţia mea era accelerată într-un ritm crescendent. Nu înţelegeam de ce mă privea toată lumea. Nu îmi mai aminteam ce se întâmplase. Tot ce îmi aminteam era visul acela pe care l-am avut când s-a întâmplat ce s-a întâmplat...Ce anume?
Panica mă devora foarte repede şi privirile celorlalţi erau prea grele asupra mea. Mă îngheţau, mă ardeau, mă omorau. Nu le puteam face faţă! Împinsă parcă de ei am făcut doi paţi în spate şi m-am împiedicat de ceva. Am dat să mă uit dar o voce din capul meu îmi spunea că nu era o idee prea bună. Ş totuşi m-am răsucit în spate. Am văzut un corp distorsionat, măcelărit brutal într-un mod misterios şi agonizat, ce zăcea pe podea. Andrew. Nu mai rămăsese din el decât o grămadă mare de oase şi carne măcinată. Iar capul său zdrobit îţi provoca greaţă. Apoi mi-am amintit totul! Scene înfiorătoare mi s-au rederulat în minte şi am început să tremur. M-am speriat mai tare decât oricând. Cum am putut să fac aşa ceva? Ce-a fost în mintea mea? Câţi oameni au murit? Cum mă vor privi ceilalţi?  Voi păţi ceva? Ce fel de fiinţă umană ar face aşa ceva? Eram un monstru! Nu eram sănătoasă! Înnebunisem! Eram un pericol eminent pentru ceilalţi! trebuia să dispar până nu mai făceam rău şi altcuiva! Săracul Andrew! Am început să fiu sufocată de propriile gânduri şi să plâng. M-am umplut de mai multă spaimă în timp ce lacrimile fierbinţi mi se prelingeau pe obraji. Mă holbam la mulţime iar ei se holbau la mine.  Înainte să-mi dau seama am coborât în fugă de pe scenă. Era greu să mă mişc. Muşchii îmi erau amorţiţi dar am continuat să fug. Mi-am croit drum prin mulţime şi am incercat cu disperare să scap de acolo.
    Am ieşit afară din castel şi m-am îndreptat spre turnul abandonat prin care intrasem cu Nate când ne-am furişat afară. Vântul mă izbea puternic peste faţă uscându-mi lacrimile. Am intrat şi m-am lăsat cuprinsă de liniştea morbidă a întunericului. M-am aşezat la baza scării spiralate şi m-am lăsat să cad din punct de vedere emoțional și psihic. Mi-am deschis toate porţile ce duceau spre cotloanele întunecate şi adânci ale subconştientului minţii mele. Orice mă putea afecta acum ar face-o mult mai profund decât de obicei. Simţeam totul la intensitate maximă: teama, panica, vina...iadul meu. Sunetul hohotelor mele de plâns se auzea într-un ecou înfiorător prin încăpere. Dar nu mai conta. Asta era tot ce voiam. Să găsesc un refugiu unde să mă pot ascunde şi să mă decarc. După hohote, suspine si lacrimi arzătoare am început să mă calmez cât de cât. Începeam să respir mai lent, aproape normal dar încă era greu. Mă apăsa pe piept acea povară pe care o simţi după ce plângi, mă inunda dar mă liniştea. Am închis ochii vrând să mi odihnesc când deodată s-a auzit ceva.

Capitolul 5

     
   Aveam aproape tot ce este nevoie pentru ritual în afară de sânge de animal. Dar pe acela îl voi lua de la bucătărie când ajungem înapoi. Nate a propus să mergem să mancăm ceva. Aşa că am cotit pe strada 48 şi ne-am îndreptat spre un restaurant Mc Donald's. Chit că se făcuse deja ora nouă, asta nu însemna că nu erau mulţi oameni acolo. Parcarea era foarte aglomerată iar clădirea din cărămizi roşii părea că nu mai avea mult până să scuipe oamenii afară. În timp ce Nate stătea la coadă pentru a cumpăra mancarea, eu m-am făcut confortabilă la o masă. Au trecut cam cinci minute apoi Nate și-a făcut apariţia cu o tavă pe care se aflau doi chesseburgeri, cartofi prăjiţi, două cola şi un Mc Flurry.
   - Presupun că preferi alt gen de mâncare dar doar atât ne permitem momentan.
   - Îmi plac specialităţile italiene dar e OK.
   - O să ţin minte asta data viitoare când o să mai ieşim.
   - Să mai ieşim? am repetat eu tărăgănând, în mod clar flirtând.
   - Păi ce? Nu ai vrea să ieşi cu mine?
Dacă nu avea ochii ăia fermecători, verzi, în mod clar m-ar fi deranjat grandomania.
   - Hai, stai jos, am schimbat repede topica purtând acel zâmbet şarmant al meu.
S-a aşezat şi am început să vorbim. Pare o imagine destul de interesantă: fata misterioasă flirtând cu băiatul fermecător.
   - Şi deci, ce te-a făcut să te furişezi afară? Pentru ce erau lucrurile astea? întrebă Nate cu nedumerire în ochi.
   - Sunt pentru concursul de talente.
   - Cel de Helloween?
   - Da, l-am luminat eu.
   - Ce ai de gând să faci?
   - O să vezi, i-am zâmbit iarăşi. Dar tu ce cauţi aici? Cu mine...
   - Doar iau o gură de aer, a spus Nate după care mi-a făcut cu ochiul.
   - Dar tu nu pare că te furişai...am spus eu după un moment.
   - Păi nici n-am făcut-o. M-a lăsat portarul să ies. Dacă i-ai fi cerut voie, te-ar fi lăsat. Dar nu prea cred, judecând după cum arăţi.
   - Arăt OK!
Asta m-a indignat. Nu-i plăcea cum arăt?! Știu ca nu am pentru ce să mă simt jicnită dar look-ul meu e super, cum să nu-i placă?
   - Nu la asta mă refeream. Se vede că mergi în oraş. Pentru că nu porţi uniforma lor şi ai ghiozdanul.
Dându-mi seama de asta, începeam să mă simt ciudat având în vedere că eu sunt îmbrăcată normal iar el poartă uniforma lor...
A luat o înghiţitură de cheesseburger apoi a continuat să vorbească. Şi defapt, arăţi ca o şcolăriţă desprinsă dintr-un anime.
   - Look-ul meu e goth! L-am contrazis eu.
   - Corecţie: o şcolăriţă-anime-goth.
Am răsuflat îmbufnată iar el a văzând asta a început să-mi facă complimente. M-a făcut să vreau să zâmbesc dar m-am horărât să-l fierb puţin şi să mă prefac supărată pentru amuzament.
   - Hei! Am zis că îmi place, nu mai fi supărată ! Chiar îmi plac fetele gotice şi rockeriţele!
Auzind asta am cedat.
   - Serios? Eşti rocker?
   - Ascult mai mult metal.
   - Uau, nu pari!
   - Ştiu. Părinţii...Mă obligă mama să ma tund...Păcat.
   - Mare păcat. Cred că ţi-ar sta super cu plete.
   - Cred şi eu.
Mai departe, pănă la încheierea serii am vorbit despre muzică. Am aflat că trupa lui preferată e Sabaton. Am continuat să vorbim despre  trupele pe care le ascultăm, despre concerte, despre cântăreţi...
   - Super! Mereu am vrut să învăţ să cânt la chitară!  zise el.
   - Eu te-aş fi învăţat dar chitare mea e acasă, în Virginia.
   - Poate cu o altă ocazie, mi-a făcut cu ochiul. Dacă mă înveţi să cânt la chitară, te învăţ cum să porneşti o maşină fără chei.
   - Cum ai învăţat totuşi?
   - E o poveste foarte lungă, de mult uitată în Italia. Am călătorit mult apropo.
   - Hmmm...Interesant. Trebuie să-mi povesteşi mai multe despre tine.
   -Îţi povestesc în drum spre casă. Ar cam trebui să ne-ntoarcem.
Ne-am ridicat şi am mers spre maşină. Am alimentat la benzinăria de vizavi şi am făcut o scurtă oprire la Starbucks, de unde am luat două capucino. Drumul spre casă nu a fost cine ştie ce. Am râs şi ne-am povestit unul altuia faze amuzante despre prietenii noștri. El călătorise foarte mult vara trecută. În schimb eu nu am fost decât în camping şi la pescuit. Când am ajuns înapoi mi-am dat seama că exista totuşi o problemă. Cum să ne furişăm înăuntru neobservaţi? După un minut de gândire Nate a venit cu soluţia salvatoare. A parcat maşina directoarei unde fusese înainte să o furăm şi apoi am ocolit la pas spre un vechi turn abandonat din spate al castelului. Era foarte dărăpănat şi sinistru. Nu îmi plăcea deloc acolo. Peste tot era plin de praf şi pânze de paianjen. Mă mir că n-am auzit şobolani. Clădirea arăta de parca stă să cadă dar Nate a zis că e OK. Nu eram foarte sigură de asta atunci când am urcat scările spiralate din lemn putred. După şase trepte am auzit un pârâit iar lemnul de sub picioarele mele a plesnit. Am rămas pe loc îngheţând de panică. Nu e o înălţime foarte mare dar tot îmi era frică...
Mintea mi s-a blocat iar tot ce mai puteam gândi era " nu te uita în jos! Nu te uita în jos! Nu te uita în jos!..."
   - Nu te uita în jos! A rostit Nate de parcă mi-ar fi citit gândurile.
A coborît două trepte pentru a ajunge la mine apoi m-a luat de mână şi m-a făcut să continui să urc. Eu neavâd ce face, l-am urmat cuminte pe spirala ameţitoare. Era aşa de linişte acolo...Aproape plăcut dar sinistru. Întunericul morbid te măcina pur şi simplu şi ăsta era singurul inconvenient. Asta şi pânzele de paianjen...şi paianjenii...şi paragina...şi tot.
Dar hai să nu ne plângem, cel puţin eram cu Nate...Vreau să spun că cel puţin eram neobservaţi. Pe măsură ce urcam vedeam că Nate începe să se simtă deiferit. De la băiatul relaxat şi plin de viaţă a trecut la băiatul agitat, încordat care respiră încet şi întrerupt. Aerul începea să prindă mai multă densitate în jurul lui şi pielea mea se făcea de găină din pricina răcorii ce coborâse brusc peste noi. Nate tremura şi îmi strânse mâna mai tare, destul de dureros. Au! Hei, ce te-a apucat?! Am ţipat eu.
   - Eu...Nimic...Îmi cer scuze...
Păi asta fost mult mai mult decât ciudat şi m-a lăsat făra glas. Întunericul şi liniştea mă sfărâmau prea tare ca să mai scot un cuvânt. Pe măsură ce urcam mi-am dat seama că totul revenise la normal în atmosferă. Mintea mea nu procesa întâmplarea...M-a lasat total învăluită în ceaţă, foarte confuză. Încă un gând de adăugat pe lista gândurilor ce mă ţin trează...
Trecuseră deja cinci minute de când tot urcam şi urcam. Spirala se trminase deschizând un coridor întunecos care făcea legătura cu restul castelului. De-a lungul coridorului era o serie de uşi din lemn putred. Nate nu-mi dăduse încă drumul de la mână. Am pornit mai repede împreună pe coridorul întunecat. Uşile erau deschise şi am putut zări dormitoarele. După ce Nate se calmase din orice l-ar fi apucat, am început să devin eu agitată. Să zecem doar că nu eram cea mai bună prietenă cu întunericul. Văzând asta, Nate şi-a scos telefonul şi a pus puţină muzică. Am început să ascultăm Hemmarfall, I want out iar când a ajuns la refren deja cântam amandoi.  Tot drumul am cântat de zor până ce însfârşit ajunsesem în partea luminată a castelului. Mi-am dat seama că ne aflam în aripa băieţilor.  Am fost acolo o singură dată, în prima mea zi, cand mi s-a făcut un tur al şcolii. În loc să intre în camera sa, Nate m-a condus până în faţa uşii mele.
   - Mulţumesc că te-ai oferit să vi cu mine în oraş.
   - A fost plăcerea mea.
A urmat o clipă de tăcere prelungită în care el s-a uitat în ochii mei. Inima a început să-mi bubuie de parcă voia să-mi spargă pieptul iar pentru o secundă am crezut că mă va săruta. În aer se simţea iar acea densitate indesluşibilă şi între noi începea să se simtă o anumită electricitate. Era de parcă scoteam amândoi fulgere. Nu numai eu eram vrăjită, ci şi Nate era vizibil emoţionat. În ochi avea o sclipire aparte iar zâmbetul său era cel mai drăguţ pe care l-am văzut vreodată. Tăcerea insista între noi însă din păcate nu s-a întâmplat nimic. Mi-a făcut cu ochiul şi a plecat pur şi simplu, lăsându-mă pe mine să mă uit în gol. După o secundă m-am întors şi am apăsat pe cleanţă. Am intrat şi m-am proptit de uşă, aţintindu-mi privirea în tavan.
   - Unde ai fost? m-a întrerupt Elenore din dulcea vrajă a visării ce mă cuprinse.
   - În oraş. A trebuit să cumpăr câte ceva pentru concursul de mâine.
În momentul de faţă aveam pe chip un rânjet malefic ce părea să o fi speriat puţin pe prietena mea.
   - Şi... Ai fost singură?
   - Nu. Nate s-a oferit să mă însoţească.
   - Ahaaa! Râse ea. Deci așa se explică! De aia eşti aşa...ameţită...
Nu i-am răspuns. Obrajii începuseră să mă ardă iar dacă m-aş putea vedea aş băga mâna în foc că m-am înroşit ca racul.
   - Nate e greu de obţinut, să şti. E în ultimul an şi toate fetele umblă după el. Mă avertiză Elenore.
Minunat! Exact scenariul la care mă gândisem! De ce mă tot urmăreşte chestia asta? Fără alte comentarii am pijamaua şi m-am băgat în pat. Nu puteam să dorm şi mă uitam la baldachinul de deasupra mea. Era aşa de linişte... Singurele sunete care se mai auzeau acum erau sunetele respirației mele şi ale lui Elenore. Întunericul ne înghiţea încetul cu încetul şi începeam să închid ochii, dar tot nu puteam să dorm. Am oftat zgomotos iar asta i-a atras atenţia colegei mele de cameră.
   - Nici tu n-ai somn? întrebă aceasta.
   - Nu...Mă gândesc...
   - La Nate? Aşa e când eşti îndrăgostită...
   - Lasă asta, Elenore. Tu de ce nu poţi să dormi?
   - Mă tot gândesc...
   - La ce?
   - La mai multe...
   Nu a mai  spus nimic şi am presupus că doar încerca iarăşi să adoarmă. Cât despre mine? Eu stăteam trează. Mă tot gândeam la Nate. Dar nu aşa cum presupuse Elenore. Mă gândeam la întâmplarea din turn. Ce se întâmplase cu el? Cum l-aș fi putut ajuta? De ce tremura aşa? Eram singura care a simţit schimbarea din atmosferă? Aceste întrebări continuau să mă neliniștească. Dar nu îi puteam spune prietenei mele, ar fi speriat-o. Aşa că am continuat să privesc baldachinl de deasupra patului. Am stat aşa câteva ore până când însfârşit am adormit. Cu toate că nu dormisem prea mult eram suficient de odihnită. La ora şase am îmbrăcat repede un tricou cu trupa Xandria şi o pereche de jeanşi maro şi am plecat să ajut la bucătărie. Am salutat-o pe bucătăreasă apoi ea mi-a dat câteva sarcini. Prima dintre ele a fost să pregătesc omletă pentru toată lumea. Apoi a trebuit să aşez masa. Asta a durat ceva din moment ce erau o sută şi ceva de lucuri de ocupat. După asta a trebuit să mă grăbesc sus şi să mă schimb pentru a nu întârzia la micul dejun. Din câte se pare, locuitul la această academie este ca și locuitul împreună cu frații sau surorile: cine ajunge târziu pierde. Am luat o rochie galbenă şi am coborât la masă. Nu pot să spun că era cea mai gustoasă omletă din lume, dar am mancat oricum, la fel ca şi ceilalţi. În timp ce mâncam scuturam încăperea din priviri în căutarea lui Nate, dar fără vreun rezultat. În schimb, uitându-mă în dreapta mea, la câteva scaune distanţă, o puteam zări pe fata fiţoasă cu care mă ciondănisem în prima zi. În stomac mi s-a pus un nod iar pofta de mâncare mi-a pierit.

   Mai târziu, în timpul orei, la ușă a bătut o femeie. A intrat în clasă și ne-a salutat pe toți cu obișnuita plecăciune impusă în regulamentul școlii ăsteia afurisite, iar ceilalți au răspuns dând din cap solemn. Am recunoscut-o drept femeia care m-a condus spre dormitorul meu atunci când venisem aici pentru prima dată. I-a spus ceva doamnei Janette după care au trebuit să plece amândouă. Doamna aceea părea îngrijorată și la fel și profesoara după ce au șușotit înainte de plecare. Rămași singuri în clasă am început să vorbim între noi. Eu vorbeam cu colega mea de bancă, Lucy când brusc conversația ne-a fost întrerupta de Andrew, care s-a transferat în clasa noastră în urmă cu câteva zile. Ce coșmar! Acum nu numai că aveam să îl văd la clubul de muzică dar mai era și colegul meu de clasă! Acesta a aruncat cu un mănunchi de hârtii în direcția mea dar nu a avut norocul să nimerească pe cineva. Neavând chef să mă iau la harță cu el, i-am aruncat o privire încruntată dar ceva îmi spunea că mai mult îi provoca satisfacție. Am încercat să-l ignor dar văzând că nu îmi poate atrage atenția, a improvizat o bâta de baseball dintr-un liniar iar drept minge a folosit o sticlă de plastic ce venea rapid și amenințător înspre capul meu. Partea cea mai nasoală atunci când m-a nimerit sticla în cap, nu a fost aceea că Andrew râdea victorios și distrat, ci aceea că sticla nu avuse capac iar eu nu aveam idee ce fusese înăuntru! Am ieșit ca o furtună afară din clasă și m-am îndreptat direct spre bucătărie. Mă săturasem de el până peste cap. De fiecare dată când îl vedeam simțeam cum mă năpădește furia și nu știam ce aveam să fac în continuare -norocul său era că mă abțineam- dar de data aceasta știam clar că nu îl mai puteam suporta. Era prea mult! Chiar nu îmi mai păsa de felul convingător al școlii de a te face să te comporți precum un mielușel, Andrew avea să simtă ce simt eu acum! Ajunsă în fața dulapului la bucătărie am înșfăcat două tuburi. În unul din ele se afla o soluței foarte puternică de curățat ce știam din proprie experiență că îți arde pielea dacă o folosești fără mânuși, iar în celălalt se afla un sirop vâscos de lămâie. Am gonit înarmată cu ele înapoi în clasă unde acum era liniște. Am dat buzna și m-am îndreptat direct spre banca lui Andrew. În secunda următoare fiecare loc ce lăsa să i se vada suprafețe de piele a fost inundat din plin cu conținutul celor două tuburi. I-am zâmbit cât de fals și ironic am putut și l-am înțepat cu o replică usturătoare. Doamna Janette a notat în liniște ceva în carnețelul ei apoi mi-a cerut încruntată să mă așez. Ne povestea despre schimbarea structurii moleculare a apei în funcţie de vibratii. Nu prea o ascultam dar tot am prins câte ceva.  Totuşi nu puteam să mă concentrez la nimic. Mă enervase foarte tare întâmplarea de mai devreme și în plus mintea îmi zbura la Nate și la ce se petrecuse în turn. Voiam neapărat să vorbesc cu el şi să aflu ce anume se întâmplase. Minutele au trecut în şir iar ora se sfârşise. În timp ce-mi adunam lucrurile mi-am zis că am nevoie de nişte aer. Rămăsesem ultima din clasă şi voiam să ies dar m-a reținut Lilyth.
   - Mergi la balul de diseară? M-a întrebat ea.
   - Bineînţeles că merg! Cine ştie ce băieţi drăguţi or să fie acolo? I-am replicat eu făcându-i cu ochiul.
 Ea a chicotit scurt şi am ieşit amândouă din clasă părlăvrăgind de una şi de alta. Ne-am îndreptat spre grădină şi acolo ne-am petrecut pauza alături de Victor, pe care l-am întâlnit pe drum. Victor era unul dintre colegii mei de clasă a căriui companie era foarte plăcută. Părinții lui locuiau în Anglia, acolo unde crescuse și el. Deci accentul său era uneori neintangibil dar ce-i drept foarte sexy, deși nu mă atrăgea într-un mod special. Îmi plăcea  modul lui  de a gândi. Lua totul foarte detașat și analiza mult detaliile care mie îmi mai scăpau din vedere. Era genul e persoană cu care îți plăcea să discuți.
   - Nu cred că a făcut asta! M-am mirat eu atunci când Victor a început să ne povestească despre verișoara lui cea mică.
   - Cum e posibil să fi împroșcat întregul living cu sos de tomate și frișcă? Întrebă Lilyth.
   - Păi ști ce se întâmplă când adorm dădacele. Răspunse el.
   - Dar văd că îi mai place să facă experimente. Am râs eu. Și ce s-a întâmplat când au venit părinții acasă?
   - Poți să crezi că a dat vina pe hamsterul ei? A întrebat colegul meu râzând în hohote.
Am râs cu toții cu foarte multă poftă și am continuat să vorbim despre lucruri amuzante până ce s-a sfârșit pauza și a trebuit să ne îndreptăm spre clasele.
Foarte mulţi adolescenţi ieşiseră afară. De obicei aşa era în toate pauzele. Eu nu am ieşit aşa de des la început pentru că mi-a trebuit timp să mă acomodez cu noii colegi, noua şcoală şi cu faptul că locuiesc aici. Ultima oră era de psihologie. Profesorul vorbea despre mesajele ascunse în subconştientul nostru şi cum ies acestea la iveală în timpul viselor. Vise...
Asta m-a pus pe gânduri. Ce visam eu despre Jennyfer? Visam despre ea în fiecare noapte dar niciodată nu reuşeam să-mi amintesc ce anume. Cel mai probabil voi pune câteva întrebări subtile psihologului pe care va trebui să-l frecventez. Încă nu mi s-a spus când voi începe ședințele dar singurul lucru de care sunt sigură este că sunt total împotriva acestui lucru. Sunt perfect normală! Nu înțeleg ce i-a făcut să creadă că aș avea nevoie de așa ceva.
 
   Şi din nou aşa au decurs toate orele de astăzi. Profesorii vorbind, elevii ascultând iar eu visând ori find plecată cu gândul în altă parte. La sfârşitul orelor Lilyth a luat-o pe  Kathrine, colega ei de cameră, şi au plecat amândouă spre clubul de desen. Fetele astea două îmi aduc aminte de mine şi Elenore. Ce păcat că eu şi Elenore nu suntem colege de clasă! M-am dus să văd ce mai face prietena mea şi am găsit-o probând ţinute la noi în cameră.
   - Te dichiseşti pentru diseară? am întrebat eu ştrengăreşte. Era un bal unde trebuia să vi deghizat dar eu mă strofocam mai mult cu concursul de talente.
   - Ce părere ai? îmi ceru ea sfatul.
Era costumată într-o zână cu aripi imense. Rochia îi era mulată şi foarte scurtă dar avea mult prea mult slipici. Mi s-a părut că nu i se potrivește deloc așa că i-am arătat către un alt costum de pe pat şi i-am spus să îl încerce.  Acesta era un înger. Îi venea sublim! Ţinuta era simplă şi îi punea formele în valoare, făcând-o să arate precum o zeiţă afrodisiacă. Şi totuşi arăta aşa de impecabil, aşa de pură...Costumul îi reflecta personalitatea întocmai.
Când i-am spus părerea mea, ea mi-a zâmbit şi mi-a spus că o să fie şi fostul ei prieten acolo. Spera să-l impresioneze. Eu m-am gândit că nu are rost dar văzându-i strălucirea de pe chip nu am vrut să-i ruinez speranţa. Adică ce era rău să iubeşti până la urmă?

Capitolul 4

   
   - Sper că eşti conştientă de grvitatea faptelor pentru care te afli aici, domnişoară Rosselle, m-a apostrofat directoarea cu o privire dură. Cu greu îmi venea să cred. La început nu mi-a părut genul de persoană prea fermă. Îmi părea aşa de indulgentă...Acum însă constat că m-am înşelat. În ciuda aspectului dulceag, îi scăpărau fulgere din privire.
   - Ăăăm...Eu...Îmi cer scuze pentru ce i-am făcut fetei ăleia în cantină. Pe faţa mea chiar se citeau regretul şi compasiunea dar nu s-a lăsat păcălită.
   - Aici, la academia Sfânta Maria noi avem o politică strictă legată de comportamentul cuvincios, domnișoară! Este foate diferit faţă de fosta ta şcoala. Ca să nu mai vorbim despre morale, domnişoară. Cum crezi tu că s-a simţit biata fată?
Biata fată? Nu era neajutorată deloc! Şi a meritat-o. Dacă m-aş putea întoarce în timp aş mai face-o odată.
   - Mdah, eu înţeleg şi chiar îmi pare rău...
   - Nişte simple scuze nu vor fi îndeajuns!
Doamne! Parcă i-aş fi măcelărit întreaga familie! Nici dacă aş fi făcut asta nu ar fi fost destul ca să se enerveze aşa...Dar hai să fim serioşi: o cană fierbinte cu ceai?
   - Dar eu...Am încercat să spun.
   - Va trebui să te pedepsesc. Cea mai indulgentă pedepsă pe care ţi-o pot da, având în vedere faptul că este prima ta abatere, este munca la bucătărie. În fiecare zi înainte de micul dejun şi cină. Până ce voi considera că ţi-ai schimbat comportamentul nu mai avem ce discuta. Poţi pleca acum.
Şi am ieşit din birou. Nu îmi suna aşa de rău. Mai gătisem şi înainte. Dar la gândul că mă voi trezi aşa de dimineaţă...
   M-am îndreptat spre cursul meu de istorie. Când am ajuns am deschis uşa, m-am aşezat în bancă şi am aşteptat cuminte ca restul orelor să treacă. Colega mea de bancă, Lucy, o fată despre care nu știam nimic în afară de faptul că nu vorbea mult, mi-a scris un bilețel. Mie mi s-a părut ridicol. La vechea mea școală pe profesori nu îi deranja dacă vorbeam cu voce tare însă aici îți venea săi plesnești pentru că au reguli așa de stricte! Cu ce naiba ne ajuta asta pe noi în viață?! Scrisul colegei mele nu era deloc intangibil așa că am întrebat-o în șoaptă despre ce e vorba iar ea mi-a mai scris un bilețel în care îmi spunea că vom sta de vorbă îm pauză în pauză. Până ce avea să sune clopoțelul mi-am așezat capul pe bancă. Stăteam așa de confortabil încât începeau să mi se închidă ochii de somn. Pe măsură ce  pleoapele îmi deveneau din ce în ce mai grele în mintea mea începea să se audă un bâzâit ciudat și foarte enervant. Se intensifica pe măsură ce oxigenul pătrundea în mine și începea să-mi dea dureri de cap. Enervată, am început să dau convulsiv din picior. Profesoara încă vorbea și nu puteai distinge zgomotul provocat de piciorul meu din pricina faptului că vocea ei îl acoperea. Durerea de cap și bâzâitul se intensificau iar eu am cedat impulsului de a țipa. Un țipăt așa de ascuțit că ar fi putut enerva și morții. Cu toții s-au uitat la mine exact așa cum era de așteptat. M-am făcut mică în fața privirilor de rechin înfometat ce se abăteau asupra mea și mi-am mutat atenția la profesoară. Aceasta m-a privit de parcă eram nebună și a hotărât că nu are rost să își bată capul cu mine. Câteva clipe mai târziu am revenit în biroul doamnei Summers.
După ce a fost pusă la curent cu noua mea scăpare a redevenit femeia tolerantă și zâmbitoare pe care o cunoscusem. Însă senzația de falsitate pe care mi-o dădea nu se putea compara cu nimic din cea ce mai văzusem. În ochii ei era ceva ce dădea a înțelegere dar se vedea că defapt nu îi pasă.  Speram să fie determinată să nu mă pedepsească. M-a trimis să aștept afară două minute în care a dat câteva telefoane. Când am intrat înapoi m-a informat că aveam să frecventez psihologul școlii și că voi fi nevoită să-mi găsesc o activitate extrașcolară -iar prin "nevoită" sunt convinsă că defapt voia să spună "obligată". M-am simțit de parcă cerul mi-ar fi căzut în cap. De ce aș fi avut eu nevoie de psiholog?! Era doar o mică scăpare nevinovată, asta nu însemna că aș fi nebună! Am rămas amândouă într-o liniște stânjenitoare  -timp în care ea se străduia să pară cât mai drăguță posibil- iar apoi m-a condus până în clădirea principală. Mi-a arătat un panou înţesat cu pliante, anunţuri şi reclame, după care mi-a spus să-mi aleg ceva și a plecat.
Am stat aşa vreo două minute, holbându-ma la acel panou. Nu mă atrăgea nimic în mod special. Am mai recitit încă odată totul.
  -Club de istorie a artei
  -Club de expresivitate artistică (desen, pictură)
  - Club de muzică
  - Club de scrimă
  - Club de dans de societate
  -  Club de literatură
Am plecat, mohorâtă, spre camera mea.  Directoarea Summers nu mi-a spus exact de când aveam să încep lucrul la bucătărie aşa că m-am hotărât să încep de mâine. Chiar dacă defapt nu era alegerea mea. Stăteam liniştită, întinsă pe pat şi pierdută în gândurile mele.
Uşa s-a deschis iar în cameră a intrat Elenore. Mi-a spus că sunt chemată la bucătarie. Fir-ar! Fata arăta la fel de posomorâtă ca mine. Şi nu era aspectul ei obişnuit. M-am gândit că s-a întâmplat ceva dar până să vorbească erau doar presupuneri. Nu am  mai pierdut mult timp şi am plecat acolo unde era nevoie de mine.
   Bucătăria era uriaşă. Arăta precum încăperile pe care le vezi în filmele de epocă medievală.După ce am făcut cunoștință cu bucătăreasa, Bethany, aceasta m-a pus să spăl nişte brocoli apoi să-l tai cubuleţe. Hmmm...Destul de uşor pentru prima mea zi. Mi s-a făcut poftă numai inspirând aroma apetisantă şi fragedă a mâncării calde, eu fiind lihnită de foame. Dar presupun că satisfacţia de a mânca va fi şi mai mare din moment ce am ajutat la prepararea cinei. Bethany m-a sfătuit să vin data viitoare îmbăcată în haine mai puţin frumoase pentru a nu le murdări pe acestea. Ea purta o ţinută umilă.
   Când m-am întors în cameră am găsit-o pe Elenore plângând. Gemetele ei răsunau puternic pe întreg holul. Hohotele sale de plâns erau profund îndurerate şi am rămas uimită. Oare ce anume putea să-i fi provocat o asemenea durere sufletească?
   - Elenore! Doamne, ce-ai păţit?
Nu a fost capabilă să-mi răspundă din pricina plânsului. Mă durea să o văd suferind. N-o cunoşteam de multă vreme dar mi se părea aşa de luminoasă! O fată ca ea nu ar trebui să sufere. Când însfărşit s-a oprit, vocea îi suna înnăbuşit.
   - S-sunt OK...Nu vreau să te încarc cu problemele mele.
   - Dar nu mă încarci. Te rog, povestşte-mi. O să încerc să te ajut.
   - Nu, lasă...
   - Haide!
A dat din cap iar eu a trebuit să mai trag de ea câteva clipe. După o  pauză de un minut răspunse însfârşit:
   - E vorba de fratele meu. S-a îmbolnăvit...Şi...Ş-ş...
 A izbucnit iar în plâns . Am luat-o în braţe şi am lăsat-o să se descarce. Eu nu prea eram pricepută la astfel de lucruri, Jenny era. Deşi sora mea nu se îmbolnăvise ştiam cum se simţea...
   - Elenore, dacă s-a întâmplat asta încă mai exista speranţă. O să se facă bine!
   - Nu...Nu înţelegi...El...
   - Ba da, o sa fie bine...Ai să vezi! Acum mă pierdeam în încercarea stângace de a o convinge pe ea să fie optimistă. Cred că mai mult făceam asta pentru mine...    - Nu! Nu o să fie!
   -Ba da...Gândește-te doar..
   - Nu o să fie bine Shyntia! Strigă ea cu încăpățânare. Nu ști ce...
   - O să fie bine! Nu e mort, geamăna mea da!
După ce am rostit asta am relizat cât de dură am fost cu ea. Elenore...Eu...Îmi pare rău, nu am vrut să fiu...
  - E OK. Ai dreptate. În totalitate...Speram doar...Lasă! Dezamăgirea i se citea în glas.
S-a ridicat de pe podea, din colţul unde stătuse şi s-a aşezat pe pat izloându-se în tăcerea morbidă. Chiar a durut-o ciocnirea bruscă cu realitatea, dar nu cred ca mai are puteri să plângă. A adormit într-un somn bine meritat. Îmi imaginez cât de obosită şi stoarsă de vlagă trebuie să fie după un plâns ca ăsta. Am stat şi m-am uitat la ea cam jumătate de oră apoi m-am pierdut în gândurile mele,  ca de obicei, apoi am adormit.
    Incidentul de aseară m-a făcut să vreau să ma apropi mai mult de Elenore. Îmi cam aducea aminte de Jennyfer. M-am trezit înaintea ei pentu a merge la bucătărie şi a ajuta la prepararea micului dejun. Dormea liniştită şi am avut mare grijă să nu o trezesc. M-am dus la dulap şi am înşfăcat o rochie de culoarea coralului. Aş fi vrut să o îmbrac dar mi-am amintit spusele bucătăresei despre îmbrăcăminte. Aşa că am luat un tricou cu trupa Bring me the horizon din bagajul meu şi o pereche de jeanşi verzi. Rochia coral am păstrat-o pentru când termin la bucătărie. Mi-am făcut rutina de dimineaţă şi am pornit pe scări.  Ziua s-a desfăşurat ca de obicei iar seara am stat de vorbă cu Elenore.
   - Hei, cum a mers la bucătărie? m-a întrebat ea.
   - Păi a fost OK. Doamna Bethany mă menajează.
   - Deci nu e o pedeapsă prea rea?
   - Nici decum! Am răspuns eu.
Asta cred că a fost cea mai lungă conversaţie a noatră de până acum. După o tăcere de cinci minute i-am zis că vreau să îi spun ceva.
- Ştiu că noi două nu suntem prietene prea apropiate dar aş vrea să încercăm să fim, te rog. Îmi pari de treabă. În plus îmi cam aduci aminte de cineva.
   I-am zâmbit şi nu i-am mai spus de cine îmi aducea aminte, adică de Jenny. Mi-a returnat veselă zâmbetul şi mi-a spus că i-ar plăcea. Apoi a trecut -mai greu- peste timiditatea faţă de mine şi am început să vorbim despre tot felul de mărunţişuri. Mi-a povestit despe familia ei, despre casa ei, despre ce îi face plăcere şi am descoperit că este o persoană minunată cu un frate mai mic ce se află în ceasul morții. Am început să ne apropiem iar eu i-am povestit despre mine. Când a auzit despre Jenny m-a îmbrăţişat plină de compasiune. Am continuat să vorbim până târziu şi am fost amandouă foarte obosite dimineaţă. Am petrecut ziua următoare cu Elenore şi restul zilelor de altfel. Hotărâsem să ne înscriem amândouă la clubul de muzică unde aveam să ne petrecem o parte din timpul nostu liber acordat de către academie. Astăzi fusese prima noastră zi. Am avut plăcuta surpriză să constat că Rose și Annabelle, fetele pe care le cunoscusem în prima seară , la petrecerea lui Lilyth, fac parte din clubul de muzică. Cursul se desfășoară într-o manieră elegantă și relaxantă la care toți cei înscriși participă activ. Unii elevi chiar pot fi de treabă dacă ști cum să îi iei. Cea mai plăcută companie de aici, în afară de Elenore, mi se pare Rose. Este o fată cu picioarele pe pământ dar asta nu o împiedică să fie mereu zâmbitoare și să găsească bucurie în toate micile plăceri ale vieții cărora noi oamenii obișnuiți nu le dăm niciun fel de atenție. Cu toții a trebuit să ne alegem un instrument la care va trebui să învățăm să cântăm în decursul unui an școlar. Profesorul, domnul Moriarty, ne-a spus că ne va ajuta pe fiecare în parte să ne perfecționăm. Instrumentul pe care îl alesesem eu era evident chitara. Pe lângă faptul că îmi plăcea la nebunie ideea de a cânta la chitară, mi-am propus să reînvii unul dintre vechile mele vise din copilărie. Pot spune că îmi place mult clubul de muzică și felul cum mă ajută asta să uit de probleme și gânduri și să mă apropii de Elenore. Timpul trece din ce în ce mai repede atunci când stau cu ea. Mă făce să mă simt foarte comfortabil, apreciată şi binevenită într-un loc care mi se părea complet izolat de restul lumii. Toate îndoielile mele legate de acest loc şi toate neliniştile mele  dispar încetul cu încetul. Mă simt mult mai sigură pe mine decât înainte să fim prietene. Simt că am un suport adevărat. Pot să îi spun orice.
   Aşa săptămânile au zburat în şir iar acum eram în luna octombrie cu o zi înainte de Helloween.
La balul de Helloween se ţinea un concurs de talente la care m-a înscris şi eu. În urmă cu două săptămâni am cunoscut un tip numit Andrew la clubul de muzică. Pur și simplu mă scotea din sărite. Nu puteam să înghit de nicio culoare felul său de a fi, flegmatic. Îi place să chinuie oamenii fără niciun motiv. Psihopat, dacă mă întrebi pe mine. Clar avea mare nevoie de ajutor. Iar eu mă pregăteam să i-l ofer; chiar în noaptea de Helloween, la concursul de talente. Spectacolul meu va consta într-un așa-numit show de magie. Citisem o carte acum mult timp despre ritualuri satanice pe care am luat-o cu mine. Mă pregăteam să fac un "show de magie" în care să il trimit pe Andrew în lumea spiritelor. Ce medicament mai bun pentru un psihopat decât să il omor într-un ritual de faţă cu toată lumea şi să scap nepedepsită? Era ziua de joi. Cursurile se terminaseră mai devreme astăzi pentru că doamna Janette, profesoara de biologie, nu se simţea bine. Aşa că mi-am zis că este timpul pentru mine să ma pregătesc pentru marele meu show. Trebuia să mă strecor afară din şcoală pentru a aduna materialele necesare, deci am mers în cameră să mă pregătesc. Doar nu puteam merge în oraş îmbrăcată într-o rochie de epocă. Elenore era plecată la clubul de muzică la care ne-am înscris amandouă. Acolo l-am cunoscut şi pe Andrew. Am îmbrăcat o cămaşă neagră şi o fustă ecosez roşie cu carouri negre. Uitându-mă în oglindă m-am gândit că lipseşte ceva...
Mi-am pus o cravată roşie cu cranii şi am încălţat o pereche de bocanci, mi-am luat jacheta şi ghiozdanul şi am plecat. Arătam foarte goth şi îmi plăcea la nebunie.
Coridoarele erau pustii şi ticsite de linişte. Era absolut perfect. Nu avea cine să mă prindă furişându-mă. Am pornit-o de alungul coridorului spre scări. Auzind nişte voci, le-am coborât în fugă.  Ajunsesem la parter şi începusem să-mi croiesc drum printre nişte dulapuri spre clădirea principală, unde se afla ieşirea. Voiam să înaintez, dar m-am oprit la timp pentru a nu fi văzută de către paznic. M-am pitit sub scări şi am aşteptat să meargă până la baie sau să işi găsescă ceva de făcut astfel încât să nu mă obseve.
   Am stat aşa cred că cinsprezece minute pănă ce  paznicul a mers să ia o gură de aer. Era cam riscant să ies, dar nu aveam de gând să îmi ratez şansa de a de a fugi.Ar putea fi singura. Când am ieşit din ascunzătoare, m-am îndreptat pe furiş către uşă şi m-am oprit acolo. M-am ascuns după un dulap şi l-am privit pe fereastră. Se uita la cerul înnorat. A oftat iar apoi a dat să se întoarcă înăuntru. Norocul meu era că stăteam ascunsă în spatele dulapului altfel aş fi fost dusă direct la directoare iar pedeapsa mea ar fi fost mult mai grea decât munca la bucătărie. Însă dacă era să rămănă pe scaunul său până ce i se termina tura, asta ar însemna că aş rămâne captivă aici!
 A luat un pachet de ţigări Mallboro apoi a ieşit. Îmi ţinusem respiraţia până să iasă şi încremenisem ca o stană de piatră. Bătăile inimii imi acceleraseră şi simţeam un nod în gât dar acum am răsuflat uşurată. Nu se terminase şi tot mai aveam o şansă. Am aruncat un ochi pe fereastră. Şi-a aprins ţigara apoi a făcut câţiva paşi. Stătea în poziţia perfectă. Era cu spatele la o tufă ce se afla fix lângă uşă. Stătea cam la trei metri deci nu aş fi fost în raza lui vizuală dacă aş fi ieşit acum. Am ieşit din ascunzătoarea mea şi m-am îndreptat spre tufă rugându-mă să nu fiu prinsă. Când am intrat în tufă s-a auzit un foşnit dar nu l-a băgat de seamă. Sau poate că da, dar nu i-a dat prea mare importanţă. Am stat două minute în tufă apoi el a intrat. M-am furişat pe sub geamuri apoi am luat-o la fugă spre ieşirea din şcoală. Am traversat grădina trecând pe lângă statuia îngerului apoi m-am uitat în urmă din mers. Când mi-am întors privirea în faţă m-am ciocnit de Nate.
   - Cum se face că te ciocneşti de mine de fiecare dată când ne vedem?
   - Oh! Hei, Salut! Ce cauţi aici?
Mi-a  zâmbit ştrengar iar ochii lui erau strălucitori. Avea nuanţa aceea de verde crud şi apetisant precum un strugure. Greşesc: el era apetisant!
   - Dar tu? Arată de parcă vrei să te furişezi afară.
I-am zâmbit înapoi.
   - N-ai să mă convingi să-ţi spun unde mă duc.
   - Hmmm...Nu-i nevoie.
   - Nu?
   - Nu, pentru că vin cu tine. N-am să las o fată ca tine să umble singură pe întuneric.

După un moment de ezitare am fost deacord. Poarta era încuiată dar din fericire Nate se pricepea la intrări şi ieşiri prin efracţie. Folosind cheia de la dormitorul lui şi o piatră a descuiat poarta. Ne-am îndreptat către parcare şi am "împrumutat" maşina directoarei. Nate a pornit-o în două minute iar acum ne îndreptăm spre oraş.
Pentru a face cea ce mi-am propus aveam nevoie de materiale mai neobişnuite şi nu ştiam cum să le obţin avându-l pe Nate prin prejmă.
   - O seară liniştită, nu? A început el conversaţia pe când intram în oraş.
  - Mda, o seară ca oricare alta.
  - Ce vrei să spui? Nu e o seară obişnuită. Mă ai pe mine prin prejmă.
   - Trebuie să cumpăr câte ceva. Te deranjează dacă mă aştepţi undeva? Am încercat eu să mă eschivez.
   - De ce? Ai secrete întunecate?
M-am uitat spre el rînjind cu subînţeles. Dar în ciuda încercării mele de a părea sinistră , am fost chiar dulce.
   - Cele mai întunecate...
 Voce mi-a sunat măgulitoare şi părea ca şi cum flirtam. Oare chiar o făceam? Adică... Nate era un tip drăguţ dar...
   - Super! Voi veni cu tine, îmi plac fetele misterioase.
Grozav... E ca un ghimpe-n spate! Mai rău ca o lipitoare! M-am gândit eu. O fi Nate drăguţ dar trebuia să scap de el. După câteva minute în care am tot cotit pe străzi mai retrase ale oraşului Hinesville, am ajuns într-un cartier întunecat unde am găsit însfărşit un magazin cu cristale. Când am deschis uşa a sunat clopoţelul de la intrare. M-am uitat împrejur...
Era un magazim micuţ, ticsit cu tot felul de pietre şi talismane. Se zăreau  cristale de toate formele și mărimile. Am studiat cu atenţie tot ce aveam în jur în căutarea a cea ce aveam nevoie. Nate era în celălalt capăt al magazinului şi se uita la un talisman cu pene. Mie mi-a atras atenţia o grămadă mare de mărgele din angelit. Erau o mulţime, peste o sută. Şi erau exact cea ce aveam nevoie pentru ritual ca să pot întra în contact cu lumea spiritelor. A apărut vânzătoarea şi m-a văzut interesată de mărgele. Era defapt un colier-talisman. Mi-a spus că sunt pentru amenajare interioară.  Chiar dacă nu ăsta era scopul meu, le-am cumpărat şi m-am îndreptat spre ieşire. Apoi mi-am adus aminte că îmi trebuia un talisman de onix, pentru protecţie. Era un inel. În total am cheltuit treizeci de dolari în acest magazin. Mai departe ne-am îndreptat spre o stradă la jumătate de oră distanţă de unde am cumpărat lumânări negre şi un borcan cu esenţă de lavandă. Nate a părut nedumerit când a văzut ce am cumpărat. Nu mi se părea aşa de ciudat. Dar hei! A zis că îi plac fetele misterioase...

Capitolul 3

   - Bună, deranjez?
Vocea ei suna precum clinchetul unu clopoţel. Era o fata timidă din câte se părea. Blondă, înaltă cu ochii verzi. Avea trăsăturile feţei foarte fine. Mai că ai spune perfecte.
   - Nu. Eu doar probam nişte rochii. Tu trebuie să fi colega mea de cameră . Numele meu e Shyntia.
   -  Elenore.
   - Încântată.
Mi-a zîmbit sfios după care s-a dus către pat şi şi-a aşezat bagajele langă el. M-am uitat un răstimp la ea fără ca aceasta să observe, aşteptând să spună ceva. Dar nu a spus nimic. Aş fi vrut să fi început eu o conversaţie şi aş fi putut spune atât de multe lucruri însă văzând cât este de timidă am hotărât să n-o presez. O să ne obişnuim una cu cealaltă treptat. Începuse deja să se pregătească de culcare şi m-am hotărât să fac şi eu acelaşi lucru. Am scotocit în bagajul meu după o pereche de pijamale, lenjerie intimă şi o pereche de papuci de casă după care am întrebat-o pe Elenore unde este baia iar ea mi-a spus că este în capătul holului. Mi-am înşfăcat obiectele de toaletă şi am plecat să fac un duş relaxant. În timp ce îmi târâiam picioarele pe cărămizile reci de piatră, mi-am dat seama că îmi căzuse prosopul. M-am uitat în spate după el și am zărit o fată ce îl ținea în mână. Era șatenă iar părul îi era foarte scurt. M-am îndreptat către ea pentru a-mi înapoia bucata moale și pufoasă de țesătură iar aceasta mi-a zâmbit.
   - Ar trebui să fi mai atentă data viitoare. A spus ea.
   - Se mai întâmplă.
   - Nu te-am mai văzut pe aici, de unde te-ai transferat?
   - De la Briar Woods High.
   - Și cum ți se pare la noi?
   - Ciudat. I-am răspuns eu.
Remarca mea sinceră i-a adus un alt zâmbet. Dacă ți se pare așa ciudat hai să te mai destinzi umpic cu mine și niște colege.
   - Drăguț! Merg doar să las astea-n cameră.
   - Poți să le iei cu tine ca să nu mai faci drum. Fata era toată un zâmbet și-o veselie. Eram puțin lipsită de energie mai devreme însă vâzând-o pe ea, mi-am recăpătat cheful de viață imediat.
Acestea fiind spuse, ne-am îndreptat amândouă către camera unde se ținea cheful. După câteva secunde mi-am adus aminte că n-am făcut cunoștință așa că i-am spus cum mă numesc.
   - Numele meu este Lilyth, s-a prezentat ea.
Am intrat într-o cameră din care răsuna muzică dub step amenajată în stilul academiei, aceasta era plină ochi cu ambalaje de snack-uri, sticle goale de suc iar masa era înțesată cu sticle de băutură. Pe pat stătea o fată ce părea puțin timidă. M-am dus să îmi iau ceva de băut după care am încercat să intru în vorbă cu ea. Conversația nostră a fost cam trasă de păr. Fata se foia foarte mult și nu am reușit să găsim niciun subiect coerent. Exact când mă pregăteam să o șterg de lângă ea și să găsesc pe altcineva cu care să vorbesc a apărut Lilyth.
   - Hei, Shyntia, cum ești? M-a întrebat ea. Le-ai cunoscut pe fete?
De când ajunsesem în cameră nu apucasem să vorbesc cu niciuna dintre ele. Obsevam detaliile, studiam fetele dar nu avusem șansa de a vorbi cu ele fiind prinsă în încercarea imposibilă de realizat de a smulge câteva cuvințele de la fata de lângă mine. Sper ca majoritatea fetelor din școala asta să nu fie așa, altfel timpul petrecut aici ar fi precum șansa nemaipomenită de a fi prinsă într-o cușcă cu mimi.
   - Hmm...Nu tocmai. Am răspuns prudentă apoi am observat că fata avea o alură diferită. Era roșie în obraji iar ochii îi sclipeau ca niște lumini din Las Vegas. Arăta de parcă i se făcuse foarte cald și se străduia enorm de mult să nu pară amețită. Probabil nu te poți simți confortabil să te lași în voia alcoolului atunci când ști că mai este și cineva necunoscut în cameră.
   -Hmmm...Ia un pahar de lichior de vișine și hai ! Mi-a întins paharul ei și m-a prins de mână înainte ca eu să mai pot avea timp să protestez, sau să îi spun că pot merge și singură pe două picioare. Am ajuns în partea cealaltă a camerei în mai puțin de două secunde și am intrat în vorbă cu un grup de fete. Am vorbit cu ele circa zece minute despre tot felul de subiecte, pornind de la subiectul tipic al transferului meu pană la cluburile cele mai în vogă din oraș.
După asta o fată brunetă îmbrăcată sport a venit la mine urmată de o alta cu părul roșcat. Mi-a zâmbit, a făcut o plecăciune -lucru care evident nu era necesar- și mi s-a adresat.
   - Ea e nebuna noastră -a dat din cap către Lilyth, care era atârnată cu capul în jos de marginea patului îndopându-se cu lichior- e de treabă în general dar când se îmbată face așa. A chicotit. Eu sunt Annabelle. S-a prezentat ea. Fata de pe pat este Kathrine iar ea este Rose -a dat din cap către roșcată.
   - Îmi pare bine.
   În următoarele douăzeci de minute ne-am adâncit toate trei într-o conversație tipică despre cum este locul din care vin și multe întrebări despre mine. Eu aveam mai multe întrebări decât ele dar nu am pus niciuna. Oricât de curioasă eram în legătură cu oamenii de aici nu merita să întreb. Nu ar face decât să îmi răspundă din perspectiva lor iar în felul acesta nu aș mai avea parte de o experiență proprie. Conversația ne-a fost întreruptă când a apărut Lilyth lângă noi propunându-ne să mutăm petrecerea afară. Nu ni s-a părut cea mai bună idee să avem grijă de o fată beată în timp ce ne plimbăm noaptea prin pădure dar până la urmă eram patru fete care să poată avea grijă de ea, ne descurcam noi, în plus era o seară nemaipomenit de plăcută și ținând cont că se va răci în curând era bine să profităm de ocazie. În timp ce fetele au luat-o înainte pe hol, fiecare încărcată cu câte ceva, eu am rămas puțin în urmă. La scurt timp după ce ieșiseră ele am auzit vocea doamnei Summers certându-le. Presupunând că avea să vină încoace m-am ascuns în primul loc pe care l-am găsit drept bun. În spatele bibliotecii. Când liniștea s-a lăsat și am crezut că directoarea a plecat am ieșit din ascunzătoarea mea. Au intrat în cameră doar Kathrine și Lilyth cu un aer posomorât. Mi-au spus că au fost pedepsite cu suspendarea de la ore pentru treizeci de zile, cea ce mie nu mi se părea deloc rău. În fond era ca o vacanță. Mie una mi-ar fi convenit de minune dar apoi am aflat de la ele că școala asta are un sistem de reguli ceva mai diferit și enervant decât școlile normale. Ți se permit zece absențe în mod normal. În cazul în care apar condiții speciale, precum cele medicale de exemplu, ți se permit încă douăzeci de absențe iar următoarele zece absențe nu pot fi justificate și atrag de la sine alte sancțiuni grave. Mi-a părut rău pentru ele și am sperat ca totul să se dreagă până la urmă. Îmi păreau fete de treabă și nu m-aș bucura să știu că au pățit ceva exact în noaptea în care le-am cunosct. Ne-am luat la revedere și am plecat să mă răsfăț cu dușul relaxant la care speram. După o zi aşa de lungă mi-am spus că mi-ar prinde bine unul lung şi fierbinte. Cine ştie? Poate jumătate de oră?
Baia era în acelaşi stil ca şi restul încăperilor dar umpic mai modernă. Nu se zăreau nicăieri duşuri. Doar o cadă uriaşă săpată în podeaua de piatră. Era plină cu apă deja iar pe lângă asta, la suprafaţa apei pluteau petale de trandafiri roz. OK, mrge şi o baie relaxantă. Poate şi mai lungă decât duşul pe care îl programasem. Am găsit o cutie cu lumânări parfumate într-un dulăpior şi m-am gândit că mi-ar prinde bine.
   Am dezbrăcat rochia pe care o purtam,roşie, şi am lăsat-o să cadă de-a lungul trupului meu. Am aşezat-o frumos pe un fotoliu aflat în baie apoi am păşit pe piatra rece spre cadă. Am intrat uşor în apa caldă, lăsându-mi pielea să se obişnuască treptat cu schimbarea temperaturii. Mă scufundam lent şi mă simţeam divin. Apa îmi înghiţea trupul încetul cu încetul şi îmi dădea împresia unor atingeri fine şi catifelate ce îmi mângâiau senzual trupul.
   M-am întins pe spate, făcând pluta și respirând tot mai lent. Atmosfera divină mă făcea să mă simt din plin răsfățată.  Am stat aşa ceva timp până ce începeam să simt cum mă cuprinde o stare ușoară și îmbătătoare de moțăială care mă fura din ce în ce mai tare. Simțeam cum trupul îmi amorțește, mintea îmi încetinește iar visele mă cuprind. În timpul acesta absolut totul în jurul meu începea să dispară -oricât de conștientă eram încă de tot cea ce este în jur. Euforie. Începeam să simt cel mai plăcut tip de euforie posibil până ce am fost brusc smulsă din calea liniștii mele minunate de către un fel de zgomot ciudat și indeslușibil. Mintea mea pur și simplu nu concepea acest tip de sunet iar asta a băgat groază în mine. Tremuram din cap până-n picioare și abia după un scurt moment am început să realizez unde mă aflu și ce ar fi putut să se întâmple. Mi-am revenit repede la realitate și am început să mă spăl spunându-mi că cel mai probabil a fost imaginația mea devină pentru sunetul acela. După baie mi-am stâns tremurând părul într-un prosop în vârful capului, mi-am îmbrăcat pijamalele albastre extra pufoase şi m-am spălat pe dinţi. Am ieșit din baie și încă tremuram gândindu-mă la ce s-ar fi putut întâmpla. Când am ajuns în cameră Elenore adormise. Oricum nu aş fi încercat vreo tentativă de comunicare cu ea încă. M-am băgat şi eu în pat încercând să adorm dar îmi era greu. Mă calmasem după incidentul de mai devreme însă acum mii de gânduri au început să mi se învârtească prin cap. Oare cum va fi ziua de mâine? Ce fel de colegi voi avea? Cum voi fi tratată? Ce fel de profesori voi avea? Şi ce a vrut tata să zică prin "se vor ocupa nu numai de nevoile tale didactice cât şi de educaţia ta."? Ce, consideră că nu sunt destul de educată? Păi asta ar fi vina lui...
Mai aveam aşa de multe întrebări. Începeam să-mi fac scenarii despre cum avea să fie ziua de mâine.
Fata cea nouă întâlneşte un băiat drăguţ la care nu are şanse pentru că toate fetele umblă după el sau are deja o prietenă...
    Încercam să fiu optimistă. Dar nu prea îmi ieşea. Îngrijorările începeau să pună stăpînire pe mintea mea şi mă făceau să mă simt sperioasă. De ce mă simţeam eu aşa? De ce eram îngrijorată? Asta nu îmi stătea în fire. Am început să mă zvârcolesc pe o parte şi pe cealaltă a patului încercând să adorm însă nu puteam. Toate gândurile acestea m-au ţinut treză până târziu dar  totuşi am adormit. M-am trezit orbită de razele soarelui şi mi-a venit să înjur pentru că nu aveam jaluzele la geam. Păsărelele cântau, aerul era foarte curat. Era o dimineaţă frumoasă. Bineânţeles că din punctul altora de vedere pentru că eu eram obosită. Elenore s-a trezit înaintea mea şi s-a pregătit pentru micul dejun. M-a aşteptat şi pe mine apoi am coborât împreună până în sala de mese. Mă aşteptam să gasesc o sala de mărime medie  plină cu mese la care stăteau copii aşezaţi în găşti exclusiviste dar în loc de asta era o singură masă foarte lungă la care stăteau fete şi băieţi în costume asemănătoare celor din epoca renarcisistă. Mă simţeam inconfortabil. Se uitau cu toţii la mine şi la Elenore. Ne-au salutat printr-o înclinare a capului - gest pe care nu îl înţeleg - iar apoi şi-au văzut de discuţiile lor. M-am aşezat pe primul loc liber pe care îl văzusem, pe un scaun din lemn lucios tapiţat cu catifea roşie. M-am uitat de jur împrejur - în mod evident nu sunt obişnuită cu un astfel de decor. Am încercat să găsesc pe cineva cu o faţă prietenoasă cu care să intru în vorbă dar chiar în momentul acela a apărut lângă mine o fata cu părul şaten şi cu o expresie schimonosită ce exprima ură.
   - Şi tu cine mă rog te crezi? Vocea îi era tăioasă şi insuportabilă.
   - Ămm... Pardon? Ai vreo problemă?
   - Da am. Stai pe locul meu.
   - Ei bine eu am ajuns aici prima deci găseşte-ţi un alt loc!
Toată lumea se uita la noi de parcă am fi fost la vreu show de talente.
   - Ămm teoretic eu am ajuns prima aici. Sunt în şcoala asta de mult timp deci găseşte-ţi tu alt loc!
   - Şi mie ce-mi pasă? am ridicat din umeri. Fă-mă să mă ridic!
Se pare că îi sfărâmasem mândria. Arăta de parcă ar fi un copil de şase ani căruia i s-a spus că Moş Crăciun nu există.  Îmi provoca o satisfacţie enormă.
   - Tu şti cine sunt eu?
   - Nici nu-mi pasă. I-am răspuns pe cel mai nonșalant ton posibil.
   - Îți ordon să te ridici!
La auzul acestor cuvinte am început să devin frustrată. OK, poate nu merita să mă dau mare din prima zi şi să-mi creez probleme. Dar dacă este un lucru pe care l-am învăţat de la Josh este cum să fac asta. Şi cine spune că nu ar fi distractiv? Pe faţă mi-a apărut un rânjet aproape diabolic şi am început să simulez nişte falsă politeţe.
   - Oh! Îmi cer scuze maiestatea dumneavoastră! Vă rog să poftiţi la masă. Ea a părut evident satisfăcută de cea ce se presupune a fi înfrângerea mea. Doar aşteaptă un moment...
M-am ridicat apucând de pe masă o cană mare plină cu ceai fierbinte de mentă. Printr-un gest rapid tot conţinutul cănii s-a revărsat asupra părului ei.
A icnit  cu durere şi a fost foarte surprinsă că cineva chiar a avut tupeul să îi facă ei una ca asta. Mai ales în faţa tuturor. Câtă umilinţă! Să fi răsturnată de pe tron în faţa întregii şcoli de către o necunoscută! M-am uitat în ochii ei ca de viespe apoi am plecat lăsând-o acolo, uitându-se lung după mine în timp ce majoritatea fie râdea, fie era uimită. A scos un ţipăt indignat de copilă răsfăţată după care a fugit. Credeam că incidentul nu s-a terminat, că va veni după mine dar n-a fost aşa. Deci prin urmare eu am avut parte de ieşitrea mea dramatică de învingătoare iar ea de o umilinţă cruntă. Cu siguranţă nu mai păţise aşa ceva până acum. În mod evident era genul de regină fiţoasă a şcolii. Cred că după ore va primi o grămadă de încurajări ca " Nu-i nimic, e doar o fată prostuţă, nu o lăsa să te afecteze.". Gândul îmi face greață!
M-am întors în camera mea trântindu-mă pe patul cu baldachin şi mi-am luat MP3-ul. Mi-am pus căştile în urechi şi am început să ascult trupa Nightwish. Aproape că îmi venea să îi sun pe Nicole şi pe Josh să le povestesc şi lor faza. Probabil că ar fi răs copios şi mi-ar fi spus că sunt nebună. Dar ceva din mine îmi spunea că probabil nu ar fi cea mai bună idee să îi deranjez acum. M-am relaxat pierzându-mă în lumea muzicii până să intre Elenore.
   - Doamna Clarison m-a trimis să te aduc la oră, m-a anunţat ea.
Nu am auzit-o aşa de bine aşa că mi-am scos căştile. Hmm?
   - Trebuie să vi la oră Shyntia.
   - Neeh. Lasă. Cred că-mi iau zi liberă azi.
   - Te rog haide. O să ai mari problme din cauza asta. Ca să nu mai vorbim de incidentul din cantină.
   - Ah! ce-i cu el?
   - Cred că doamnei Summers nu îi va părea prea bine să audă una ca asta.
Directoarea? Părea o femeie de trebă. Ce fel de probleme mi-ar fi putut aduce o cană cu apă din punctul ei de vedere?
   - Stai liniştită, nu voi păţi nimic.
Faţa ei era aşa de rugătoare. Părea aşa de inocentă şi în acelaşi timp vizibil dezamăgită. Cu o voce aproape şoptită, foarte sfioasă, a mai încercat odată.
   - At... atunci hai pentru mine. Te rog! Eu voi fi cea care va avea probleme dacă nu te aduce.
Nu înţelegeam ce fel de probleme ar fi putut avea ea pe tema asta. În fond şi la urma urmei ea nu făcuse nimic - era o fată prea la locul ei - eu eram cea care refuzase să vină la oră. După asta a aşteptat în linişte reacţia mea. M-a privit cu ochii aceia pătrunzători, cristalini. Arăta precum un înger. Îmi venea greu să o refuz. Mai ales când o vedeam aşa timidă. Până la urmă m-am ridicat din pat şi am pornit amândouă către sălile de clasă. În timp ce urcam scările mă gândeam cum avea să fie când voi intra. Oare ce reputaţie îmi făcusem deja?  Elenore a intrat înaintea mea şi s-a aşezat la loc. Eu eram cam la vreo patru paşi în spatele ei. M-am oprit în dreptul uşii, sala şaisprezece... Am bătut la uşă după care am deschis-o. În faţa mea era o femeie cu părul argintiu prins în coc. Era plină de riduri şi cu o expresie dezaprobatoare. La fel ca toate celelalte purta o rochie de epocă. Mjoritatea rochiilor erau frumoase şi însufleţite însă a ei era ştearsă. Era gri şi nu avea nimic care să o scoată în evidenţă.
- Îţi suntem recunoscători că ai cuvenit să ni te alături. Tu trebuie să fi domnişoara Rosselle. Te rog să iei loc. Ținând cont că este prima ta zi și nu cunoști regulile, nu te voi sancționa. Dar pe viitor, te rog să iei la cunoștință faptul că nesupunera precum cea din cantină și neprezentarea la ore se pedepsesc grav, domnișoară Rosselle.
   Ce era cu limbajul ăsta? M-am întrebat eu. Felul cum vorbea mișcându-și doar buzele, adresarea mai lentă ca o țestoasă și în special cea ce mi-a spus. Ce fel de probleme aș putea avea pentru atât? În cel mai rău caz profesorii se uită urât la tine atunci cand întârzii, nu te pedepsesc!
De la faţa plină de riduri a doamnei Clarison mi-am întors privirea spre stânga, la figurile ostile ale colegilor care mă priveau. Mă simţeam de parcă aş fi înotat într-un bazin plin cu rechini. Cu toţii mă mâncau din priviri. Nu mă aşteptam să fim cei mai buni prieteni însă totuşi mă aşteptam să fi fost ceva mai primitori. OK, pot să-i fac faţă. Mi-am mişcat picioarele amorţite către ultima bancă din rândul de la fereastră. Doamna Clarison a început să vorbească despre importanţa lecturii în zilele noastre. Nici nu ştiam sigur ce oră e. Dar auzind-o am presupus că s-ar putea să fie ora de engleză. Ar fi fost bine totuşi să fi consultat orarul. În clasă era o linişte deplină. Cu toţii ascultau cu foarte mare atenţie, doar eu eram cea incredibil de plictisită. Mă pierdusem în gândurile mele şi începusem să visez. Cât de mult aş fi vrut să fi fost la vechea mea şcoala! Cel puţin în momentul de faţă aş fi putut asculta muzică. Mă uitam la ceasul de pe perete şi începeam să fiu hipnotizată de rotitul acelor. Pleoapele îmi erau foarte grele şi începeam să mă plictisesc chiar şi mai tare. Mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. Parcă trecuse o veşnicie de când intrasem în clasă. Am mai stat aşa o bună bucată de timp până când însfîrşit s-a auzit clopoţelul.
   După ce ni s-a dat voie să ieşim din clasă au început să se imprăştie elevii. Eu nu prea ştiam ce să fac având în vedere faptul că nu prea cunoşteam pe nimeni în afara de fetele de aseară dar nu mai știam cum să dau de ele. M-am gandit să o găsesc pe Elenore aşa că am pornit de alungul coridoarelor. Peste tot se găseau elevi care fie încercau să ajungă la cursurile lor, fie părlăvrăgeau între ei iar pe unii îi vedeam folosind același tip ciudat de salut ca și femeia care m-a condus în cameră. Fetele făceau reverențe iar băieții aplecau capul. Îmi dădea o senzație stranie. Ca atunci când ești un personaj color într-un film alb-negru. Parcă am fi fost în cu totul ş cu totul alte timpuri. Iar decorul...Doamne, unde e epoca modernă?!
Văzând că Elenore nu este de găsit m-am îndreptat spre următorul meu curs, istorie. Pe drum am început să mă pierd în gânduri iar în neatenţia mea m-am ciocnit de cineva.
   -Ah! Scuză-mă, eu...
Mi-am ridicat privirea pentru a vedea de cine m-am ciocnit şi am zărit un băiat. Avea ochii verzi. Părul îi era brunet, creţ iar tenul îi era palid cu o uşoară tentă roşiatică în obraji. Trăsăturile sale erau robuste. Arăta extraordinar. În ochi îi juca un licăr poznaş care pur şi simplu te ameţea, pur şi simplu îţi fura privirea. De-a dreptul superb...
   -Nu, e-n regulă. Eu îmi cer scuze. Nu te-am mai văzut pe aici. Eşti nouă?
   - Eu...Ăăă, da! Abia ce m-am transferat. Sunt Shyntia.
   -Nate Petrov.
   După ce s-a prezentat a sunat clopoţelul. Dezamăgită i-am spus că poate ne mai vedem şi am pornit sprea afurisitul ăla de curs de istorie. În ce moment şi-a găsit şi clopoţelul ăla să sune!
Timpul a trecut la fel de greu la toate orele. După ce s-au încheiat şi restul cursurilor pe ziua de astăzi, m-am îndreptat spre camera mea. Eram cu adevărat obosită şi nu voiam decat puţină odihnă. M-am uitat pe unul din geamurile cristaline ale dormitorului. Afară era fata care a fost umilită de mine de dimineaţă, împreună cu Nate. Un val de greţă s-a abătut asupra mea şi mă simţeam de parcă aş fi primit un pumn în stomac. Cum de era posibil ca cei doi să îşi petreacă timpul îmreună? Plină de regret m-am întins pe pat şi am încercat să adorm. Chiar îmi plăcea tipul. De ce trebuia să fie prietenul scorpiei ăleia? Am închis ochii şi m-a izbit un gând. Mi-am adus aminte de unul dintre scenariile la care mă gândisem noaptea trecută: fata cea nouă dă peste un tip drăguţ la care nu are şanse fiindcă toate fetele umblă după el sau are deja o prietenă. Am adormit cu gândul acesta. Dar de data asta nu am mai visat nimic care să îmi displacă. Ba chiar dimpotrivă.
Când m-am trezit de dimineaţă Elenore m-a anunţat că fusesem chemată în biroul directoarei. Se presupune că ar fi trebuit să merg să discut cu ea seara trecută dar Elenore a informat-o că deja adormisem şi s-a hotărât să fie totuşi cât de cât indulgentă având în vedere că era prima mea zi. Oare aveam probleme pentru tipa fiţoasă din sala de mese?

Capitolul 2

      
   Trecuse o lună de cand Jennyfer murise. Eu evident o mai jeleam dar mama a intrat în depresie. Era într-o stare foarte depravată. De fiecare dată când mă vedea arăta de parcă cineva a izbit-o de perete iar apoi i-a scos inima din piept. Uneori începea să şi plângă iar alte ori - foarte rar - când vorbea cu mine îmi mai spunea accidental Jennyfer. Aşa că tata a hotărât să mă trimită la bunica in Wisconsin. Minunat! Timp petrecut cu o bătrână senilă care aparent nu are inimă decât pentru florile ei şi tot cea ce face este să se plângă de una şi de alta. Uau! Nici că se putea mai bine! Evident că nu aveam de ales decât să merg, în ciuda faptului că mă plângeam non-stop. În primele câteva zile a fost groaznic. Îmi era foarte greu să mă adaptez bunicii Beatrice dar după două luni petrecute alături de ea am început să mă acomodez.
 Bunica nu ea aşa de rea precum crezusem. Avea momentele ei de bunăstare în care se comporta ca o bunică adevărată. Dar asta nu schimba cu nimic faptul că eram nerăbdătoare să plec de acolo. Şi nici că se putea ivi o oportunitate mai nedorită.
   Cu două săptămâni înainte să înceapă şcoala tata venise la mine cu o propunere care nu mi-a picat deloc bine.
   - Şcoală internat? am întrebat eu sperând că cea ce auzisem prima dată să fi fost o închipuire a urechilor mele. Aş fi fost înstare să repet asta la nesfârşit până ce răspunsul tatălui meu să fi fost altul,dar nici decum să fie aşa.
   - Şcoală internat, s-a auzit răspunsul lui ferm.
   - Ce e asta? E vreun fel de glumă, tată?
   - Nu scumpa mea. Este o oportunitate pentru tine să înveți să te comporți cât mai manierat posibil și să îți faci prieteni cu capul pe umeri.
   - Ah! Şi ce vrei să spui? Că Josh, Jeff, Sebastian şi Nicole nu sunt de treabă?
   - Nu scumpa mea, sunt sigur că sunt copii buni dar nu puteai să înveţi multe de la ei.
   - Asta e părerea ta! 
   - O să vezi. O să îţi placă copii de la şcoala aia.
   - Dar tată...
   - Niciun "dar" domnișoară! Mama ta e într-o stare groaznică. Ori rămâi aici, ori vei merge la școala internat unde se vor îngriji de tine. Îmi pare rău să-ți zic asta dar chiar nu ne putem ocupa de tine acum. Mamei îi face rău să te vadă iar eu încerc să o scot din depresie. Îți promit că va fi temporar, te vei întoarce acasă într-o bună zi.
Chipul său era de piatră. Absolut nimic în lumea asta nu-l putea convinge că cea ce face este greșit așa că nu prea conta cât de mult aș fi încercat să mă opun. Dar ce trebuia să fac? Să accept să îmi petrec doi ani de zile cu o bunică enervantă sau sa accept să merg la o şcoală în care cel mai probabil mă voi simţi ca la închisoare? Păi dacă las deoparte ifosele şi mofturile bunicii... -Ah! Şi să nu omitem nici crizele pe care le face când se enervează!- Cred că până la urmă nu poate fi chiar aşa de rea.
   Nu ştiu ce a fost totuşi în capul meu pentru că până la urmă acceptasem partea cu internatul. A durat ceva timp până când eu şi tata ne-am ocupat de toate formalităţile. Mai exact a durat o săptămână. Cea ce însemna ca nu îmi mai rămânea mult timp să mă pregătesc pentru şcoală. Îmi făcusem bagajele, îmi cumpărasem rechizite şi îmi luaseam " La revedere " de la prietenii mei. Mai erau două zile până la plecarea mea, aşa că Nicole a dat o petrecere de rămas bun duminică. Mi se părea cam nepotrivit din moment ce ştiam că aveam să mă trezesc de dimineaţă, dar ce să-i faci? Până la urmă am tăcut şi m-am bucurat de petrecere.
În ziua care a urmat m-am trezit cuprinsă de mahmureală şi am început să cred că vinul băut azi noapte nu a fost o idee aşa de bună. Nu, retrag ce-am spus. Vinul e întotdeauna bun.
Am urcat în maşină jumătate de oră mai târziu şi m-am hotărât să trag un pui de somn până spre poarta iadului în care s-a hotărât să mă trimită tatăl meu.
Nu a durat mult până să adorm. De ceva vreme o tot visez pe sora mea. Dar visele sunt întotdeauna confuze şi aproape niciodată nu reuşesc să mi le amintesc, decât vagi secvenţe indesluşibile câteodată. Aceasta a fost una dintre dăţile în care nu mi-am adus aminte nimic. Tata mi-a spus că iarăşi am mormăit ceva în somn. Dar asta nu mă mai surprinde, am început să mă obişnuiesc de când cu moartea lui Jenny. M-am trezit după ceva timp când tata a oprit maşina. Nu prea aveam idee unde suntem. Când l-am întrebat, tata mi-a spus că am ajuns în Georgia. Minunat! Aproximativ patru sute treizeci şi şase de mile distanţă de casă. De ce nu am putut merge la un internat din Virginia?
   M-am uitat împrejur. Jenyfer ar fi iubit acest loc. M-a apucat nostalgia. Îmi vizualizam sora...Îmbrăcată într-un pulover gri, inspirând aerul curat de pădure şi zâmbind spre mine. Apoi venind să mă îmbrăţişeze. Era aşa de drăguţă...Aşa de copilăroasă şi bună la suflet, se supăra aşa de uşor...
   - Ce-ai păţit puştoaico? m-a întrebat tata pe un ton poznaş.
   - Sunt bine, de ce am oprit la marginea unei păduri?
   - O să vezi, tu doar ţine-te după mine. Părea absolut încântat de faptul că eu nu aveam nicio idee ce legătură ar putea avea o școală internat cu o pădure pustie...
A început să o ia înainte iar eu l-am urmat. Am mers aşa mai bine de douăzeci de minute pe o cărare îngustă acoperită cu frunze şi rămurele. Copacii se prelingeau de-a lungul cărării formând o linie dreaptă iar dacă te uitai în stânga sau în dreapta printe ei se zăreau mici margarete. Când însfârşit am ajuns într-o poiană luminoasă cu iarba puţin pârlită de lăsarea toamnei, am zărit-o: viitoarea mea şcoală.
O clădire impresionantă făcută din blocuri mari de piatră într-o culoare luminescentă. Era costruită sub forma unui castel cu turnuri înalte şi o poartă mare din lemn de stejar. Avea foarte multe geamuri. Cele ale turnurilor erau cu vitralii multicolore iar celelalte geamuri erau precum cristalul. Aşa zisul castel era înconjurat de o mulţime de tufe splenide de trandafiri roşii precum rubinul. Iar în faţa porţii era o plăcuţă pe care scria: Academia privată Sfânta Maria Numarul , Hinesville. Fondată în anul 1837. Bine aţi venit!
În faţa academiei nu era nimeni care să ne întâmpine. Totul era aşa de liniştit încât ai fi putut să juri că era un vis. L-am urmat pe tatăl meu în continuare în interiorul instituţiei şi am rămas mască. Asta se putea numi şcoală? Avea o curte imensă cu grădini splenide  pline de flori de toate culorile şi formele. Erau foarte multe fântâni aşezate pretutindeni într-un semicerc perfect. Unele erau mari din piatră masivă iar altele erau chiar minuscule, un fel de variantă mini. Văzându-le am preusupus că s-ar putea să fie construite din  granit. În mijlocul grădinii era o statuie ce înfăţişa un înger ţinând în braţe o fetiţă şi un băieţel. Probabil era simbolul şcolii.
Am mers pe o cărare pavată cu granit prin grădină, trecând pe lângă înger după care am intrat pe o uşă din lemn şi am urcat un şir de trepte interminabile. Ajungând în interiorul castelului a început să îmi surâdă ideea de a locui acolo.
Stăteam în mijlocul unu coridor foarte lung şi foarte luminos. Modelul tapetului era un verde pal cu înflorituri argintii. Podeaua era din cărămizi de piatră gri. Uitându-te în sus puteai zări candelabre foarte mari cu lumânări artificiale. Acest lucru era darorat evident modernizării. Dar evident şcoala a vrut să pastreze vii vechile tradiţii şi vechiul aspect. Şi a reuşit de minune. Coridorul nu era gol. Se vedeu aşezate canpele şi fotolii de un roz pastelat iar alături era câte o măsuţă albă cu picioruşe argintii în forma picioarelor unui leu. Pe fiecare măsuţă era aşezată o vază cu flori şi o carte cu coperţi din piele. De o parte şi de alta a coridorului erau amplasate uşi.
În loc să mergem în continuare de-a lungul coridorului, eu şi tata am urcat un alt şir de trepte. La etajul următor erau o mulţime de uşi albe ce aveau deasupra câte un număr. M-am gândit că acestea aveau să fie clasele. Am cotit la stânga pe un alt coridor la fel de sublim amenajat şi am intrat într-o încăpere cu aspect regal. În lungime erau aşezate canapele mari şi pufoase roşii. Covorul avea un model complicat iar pereţii aveau aceea tentă regală de albastru. Încăperea era luminată multicolor de geamurile cu vitralii din faţa mea, în faţa cărora se afla un birou stilat şi ordonat.  Am luat amândoi loc pe una dintre canapelele de lângă birou. Au tecut aproximativ două minute, timp în care eu nu făceam decât să mă holbez plictisită la cesul de modă veche din birou.
   - Oh! Bună ziua! Îmi cer mii de scuze pentru întârziere. Au fost ceva probleme cu organizarea actelor de la secretariat şi a trebuit să mă ocup personal. Tu trebuie să fi Shyntia Rosselle. Eu sunt directoarea Summers. Marlyn Summers.
Părea o doamnă drăguţă. Foarte veselă, zâmbitoare...
Avea pomeţi înalţi şi ochii mari căprui. Buzele sale erau roşii precum vinul iar părul ei era blond ondulat, tuns până la umeri. Era de talie minionă şi părea că nu prea are experienţă. Probabil să fi fost nouă? În orice caz nu părea genul de directoare sobră şi enervantă. Ci mai degrabă opusul.  S-a așezat la birou, s-a făcut comodă şi a început:
   - După cum sunt sigură că ai observat această şcoală este foarte veche. Este fondată în anul 1837, de-o dată cu oraşul Hinesville. De aceea ne place să păstrăm vii vechile tradiţii şi sunt absolut convinsă că acestea ţi se vor părea foarte interesante. A continuat să-mi țină un fel de discurs de bun venit care mie mi se părea interminabil iar apoi mi-a spus unde voi putea găsi în camera mea tot cea ce am nevoie pentru șederea mea aici.
   -Ai vreo întrebare? S-a interesat ea.
- De când sunteţi directoare?
Tata s-a uitat chiorâş la mine dezaprobându-mi impertinenţa. Dar directoare Jetsky a părut să nu se  supere.
   Acesta este primul meu an. Îmi răspunse. Uşa s-a deschis  iar în încăpere a intrat o femeie ce purta o rochie de epocă asemănătoare celor din vremea renaşterii italiene. Era într-o culoare pastelată cu panglici negre. Am rămas mască. De ce s-ar îmbrăca cineva aşa? Cu ce scop? Înţelelesesem cea ce îmi fusese explicat referitor la tradiţii, dar asta? Uau! M-am uitat când la tata când la doamna Jetsky aşteptând un răspuns.
   - Am omis faptul că politica şcolii noastre solicită astfel de veşminte drept uniformă. Ai o întreagă garderobă pregatită la tine în cameră.
Năucită, am urmat-o pe femeia în rochie de epocă şi am lăsat-o să mă conducă spre camera mea. Am traversat un şir lung de coridoare ca un labirint. Pe fiecare coridor întrezăream câte un tablou. Monet...Klimt...Leonardo Da Vinci...
Când însfârşit am ajuns am costatat foarte repede că acel dormitor nu se potrivea nici pe departe gusturilor mele. Dormitorul meu de acasă era împânzit cu postere Linkin Park, Greenday, Nightwish, Skillet...
   Acesta avea două paturi cu baldachin de culoare roşie în partea dreaptă a camerei și geamuri mari cristaline care făceau dormitorul să arate de parcă însuşi soarele se afla acolo. Restul camerei era înțesat cu mobilier în stil medieval -măsuță de toaletă cu oglindă și tot tacâmul. Erau de modă veche dar totuşi OK. Podeaua era din lemn iar covorul era de un roşu rubiniu. Pereţii erau înalţi, roz pastel cu aceleaşi modele argintii văzute pe hol. Un dormitor drăguț dar cu siguranţă am alte preferinţe. Oare aş fi avut voie să lipesc postere pe pereţi?
Mi-am aşezat bagajele pe pat şi i-am aruncat o privire femeii care m-a condus. Aceasta a făcut o plecăciune şi apoi a plecat. Un gest pe care nu l-am înţeles. M-am dus către dulap pentru a vedea ce fel de haine va trebui să port iar primul gând care mi-a trecut prin cap a fost " clar nu eu! "
Erau o mulţime de rochii de epocă la fel ca îmbrăcămintea femeii de mai devreme. Cu toate că îmi plăceau culorile nu puteam să îmi imaginez cum aş arăta îmbrăcată aşa. M-am hotărât să probez ceva din moment ce oricum voi ajunge să le port. Am ales o rochie mov închis. Mânecile se mulau perfect de-a lungul braţelor mele . Avea un decolteu adânc ce lăsa să se vadă destul de multe. Jos era înfoiată şi avea un corset ce se mula foarte frumos  pe formele trupului meu suplu. Materialul era de catifea şi era împodobit cu mici pietre argintii.
   M-am dus să mă studiez în oglindă. Mi-am privit mai întâi trăsăturile feţei . Pomeţi proeminenţi, un năsuc mic în vânt şi ochi albaştri îngustaţi. Buzele pline perfect conturate ce păreau a fi petale de trandafir roz şi o pereche de sprâncene frumos arcuite. Părul îmi era brunet cu şuviţe mov, foarte lung şi drept. Îmi făcusem şuviţele pentru a putea fi deosebită de sora mea geamănă dar din moment ce a murit...
De la faţă am coborât mai jos cu privirea. Rochia îmi venea ca o a doua piele. Arătam precum Lucrezia Donati - suplă, splendidă şi incredibil de sexy. Am început să despachetez după care am probat rochii până seara târziu. Atunci a apărut colega mea de cameră.

Capitolul I

          


   - Uuuf! De ce a trebuit să ne trezim aşa de dimineaţă?
Am întrebat eu indignată.
   - Shyntia şti foarte bine că avem un drum lung înapoi. Nu ne-am fi permis să pornim mai târziu. Dar poţi să dormi dacă doreşti.
   - Asta bineînţeles numai în cazul în care o să pot!
Dar în ciuda protestelor am ascultat sfatul sorei mele, Jennyfer. 
Suntem gemene iar după cum cel mai probabil aţi crede ar trebui să ne înţelegem una pe cealaltă într-un mod oarecum supra natural, straniu. Dar nu. Nu pot spune că suntem complet diferite din punct de vedere fizic însă privind personalitatea fiecăreia aţi înţelege.
În comparație cu mine, ea este precum apa cristalină a unui pârâiaș de munte.
Am încercat să dorm însă Josh a refuzat să dea radioul mai încet. Acum răsuna o melodie de-a lui Alice Cooper, School's out. Nu vă puteţi imagina cum e să te afli într-o maşină plină cu rockeri cînd ţi se închid ochii de somn. Hmm...mă rog, în mare parte se putea şi mai rău.
   -Nicole, spune-i lui Josh să dea muzica mai încet! am murmurat eu cu o voce răguşită. Însă nu prea cred că m-a auzit cineva. Nicole! Am încercat a doua oară, de data asta ceva mai tare. Shyntia? Ai spus ceva? M-a întrebat ea.
   - Da, am spus. Ziceam să îi spui iubitului tău că cineva încearcă să doarmă! 
   -Nu e vina noastră că nu te-ai odihnit azi noapte .Ce făceaţi tu şi Sebastian în pădure?  În momentul de față pot spune că absolut orice remarcă  mă călca până și pe ultimul nerv.
   - Ceva de care tu şi Josh nu sunteţi înstare.
   - Cum ar fi ce? Adunaţi ghinde? a glumit Josh.
   -Cel puţin să şti că erau mai mari de cât creierul tău!
   - Mai mari decât creierul lui Josh? Toţi au început să râdă, Josh era deştept. Nu putea spune despre el că e prost dar felul cum se dădea mare mereu era foarte enervant.
   - Mda, ghinde mutant... Acum dacă nu te deranjează, Josh, vreau să dorm. Aşa că dă naibii radioul ăla mai încet sau îl sparg! Am zis.
   - Uuu! Aveţi grijă, s-a înfuriat!
   - Să şti că nu apreciez sarcasmul.
   - Iarăși minți? A intervenit Sebastian.
- Gata! Josh, Shyntia încetaţi! a poruncit Jeffery. Şi dă muzica mai încet ca să poată Shyntia dormi, Josh.
- Mulţumesc!
Şi cât ai zice peşte mica noastră dispută a luat sfîrşit. Ca întotdeauna Jeffery se pricepea de minune în a aplana conflicte. Următoarele douăzci de minute s-au scurs cu viteza unui melc. Eu neputînd să dorm pentru că eram cuprinsă încă de furie. Ştiu ca nu trebuia să răbufnesc aşa dar când vine vorba de Josh pur şi simplu nu mă pot abţine. Relaţia dintre mine şi el nu e foarte bună încă de cand mi-a omorît hamsterul pentru unul dintre experimentele sale bizare în clasa a șaptea.
După-amiaza aducea mai târziu cu ea nişte nori prevestitori de ploaie care păreau atât de întunecaţi încât ai fi putut să juri că cineva aruncase o cutie cu vopsea gri peste ei. Drumul devenea anevoios. Nu era foarte bine pavat şi trebuia să facem o gramada de viraje pe autostrada şerpuită care traversa pădurea. După scurt timp picaturile de ploaie au început să spele cu zel fiecare frunză şi firicel de iarbă şi să transforme pământul de lângă şosea în nămol vâscos. Pe geamurile maşinii nu se mai putea vedea aproape nimic acum. Autostrada era foarte alunecoasă. Un fulger orbitor acaparase cerul urmat o secundă mai târziu de către un tunet. Jennyfer era speriată de furtună. Niciodată nu s-a simţit prea bine când afară era vijelie. Aflată în dreapta mea, începea să îmi strângă cu putere braţul. Observând-o în oglindă, Josh i-a spus să se calmeze. Dar ea i-a spus că ar face mai bine să fie atent la drum în loc să işi facă griji pentru ea. Sora mea avea intenţii bune dar Josh n-a înţeles aşa. Începea să piardă controlol automobilului şi iubita sa, Nicole, a început să intre în panică şi să ţipe la el. Eram așa de aproape de a adormi însă odată deranjată și încă iritată, nu am putut să tac. Jeffery încerca în modul său autoritar să ne linişteasca pe toţi dar în toată debandada care ne-a cuprins nu a reuşit să facă decât mai rău. Jennyfer era singura tăcută căci era mult prea terfiată pentru a mai sufla un cuvinţel. Sebastian a încercat să ne acopere tutror ţipetele cu voacea sa intimidantă. Acela a fost momentul în care Josh a început să cedeze nervos. Luându-şi ochii de la drum s-a întors către noi.
   - Poate toată lumea să tacă naibii din gură?!
   - Josh! am strigat toţi la unison.
În secunda următoare maşina a derapat de pe şosea izbindu-se de un copac. Impactul a fost aşa de puternic încât partea din față a mașinii s-a făcut țăndări. Parbrizul era spart în mii şi mii de ciobuleţe, capota era îndoită iar din ea se înălţa un fum gros, negru. În urma loviturii cu toţi eram buimăciţi, speriaţi -nu, terifiaţi de-a dreptul- şi evident că arătam de parcă tocmai am jucat rolul cascadorilor într-un fim cu Bruce Lee. Eu eram plină de zgârieturi pe faţă şi pe umeri,căci numai atât de aproape au putut ajunge cioburile de mine. Jennyfer şi Josh nu se mai puteau mișca. Nicole era plină de zgârieturi iar din cap îi curgea sânge, la fel ca şi lui Sebastian. Ceva îmi spune că numai unul din noi avea să scape uşor, Jeffery. Avea răni uşoare şi probabil cel mai rău lucru pe care îl păţise erau nişte vânătăi si nişte cucuie umflate maine dimineaţă. Eram sleiţi de puteri şi am observat că mașina este pe cale să fie carbonizată din clipă în clipă. Nicole a încercat să deschidă portiera dar degetele tremurânde pareau că pur şi simlu nu au chef să intre în acţiune. Văzând că fata nu mai e înstare practic de nimic a încercat şi Jeffery de data asta cu mai mult noroc. Când s-a deschis portiera nu mai avea mult şi s-ar fi desprins din ţâţâni. Jeff a năvălit afară trântind-o pe Nicole peste el. A urmat să iasă gâfâind Sebastian iar apoi eu, împleticită. Văzând că Josh şi sora mea nu se mişcă Jeff s-a grăbit să îi scoată afară cât a putut de repede. 
   Ei au fost mai puţini norocoşi decât noi. Sângele ţâşnea afară din fiecare părticică vizibilă a trupurilor lor şi arătau de parcă mai aveau şi alte leziuni grave pe lângă cele vizibile cu ochiul liber. Ne trebuia ajutor. Şi asta repede. Dar unde să găseşti ajutor în mijlocul pădurii în Virginia? Am fi putut la fel de bine să ne punem un afiş pe maşină care să spună "CONDAMNAŢI LA MOARTE". Am încercat să chem o ambulanţă dar din nefericire ne aflam în afara razei de semnal. Sebastian s-a dus să caute ajutor iar noi ceilalţi am rămas în locul în care eram aşteptându-l şi încercând să le oferim primul ajutor celor doi răniţi.
   După aproximativ o jumătate de oră, Sebatian s-a întors cu o camionetă veche ce părea de pe vremea dinozaurilor. Sau poate şi mai veche dacă era cu putinţă? Chiar dacă nu era un vehicul clasa întâi era suficient de spaţioasă pentru noi. Şi era sigurul ajutor pe care îl puteam primi acum, deci să nu ne plângem. Drumul până în cel mai apropiat oraş nu a fost foarte lung. Iar şoferul, Bill, nu a pus nicio întrebare despre starea noastră tot drumul. Bănuiesc că nu era nevoie. Sebastian îi povestise tot. 
Odată ajunşi în oraş ne-am îndreptat spre spital. Dar pentru mine drumul până acolo devenea din ce în ce mai înceţoşat şi imediat negura grea a inconştienţei m-a prins în ghearele sale. Am pierdut noţiunea timpului. Practic se oprise în loc. Poate că am stat aşa minute în şir. Sau ore, sau poate chiar zile...
Habar n-am. Tot ce ştiu însă este că atunci cănd m-am trezit veştile pe care aveam să le aud nu au fost... Ăăăăm... cea ce aveam nevoie să aud. Mă durea capul îngrozitor şi eram complet dezorientată. Am început să bolborosesc chestii aiurea despre Jennyfer dar nu sunt sigură exact ce era cu lucrurile alea. Dar cred că nu are importanţă. Dacă avea aş fi ştiut.
Spitalul era debusolant. Pereţii erau de un alb bolnăvicios, faianţa era verde albăstrui- foarte deschisă la culoare- ,totul era un mediu steril straniu. Iar mirosul... Ei bine... Mirosea a spital, ce pot să spun mai mult? Perdeaua care separa patul meu de cel învecinat era puţin ruptă şi zdrenţuită. Oare cum de avusem norocul să ma aflu într-un spital aflat în paragină? Măcar eram vie. Am încercat să strig după cineva care să-mi ofere detalii despre ce sa întâmplat. Nu suportam să fiu neştiutoare. Dar vocea  mea pur şi simplu refuza să-mi  iasă din gâtlej. După câteva încercări am reuşit să chem asistenta.
   Cînd a tras perdeaua am îngheţat pe loc. Aparatul care îi măsura pulsul vecinei mele de salon arăta numai o linie continuă iar sunetul scos de maşinărie iţi zgâria urechile. Jennyfer era moartă.